Preşedintele Traian Băsescu a semnat azi decretele de promulgare a Codului Civil şi Codului Penal.
Se încheie astfel epopeea adoptării documentelor de temelie ale sistemului juridic românesc, cu bunele şi relele lor (de care s-a tot vorbit din februarie încoace). Se termină, ziceam, în aceeaşi notă de “ba pe-a mamii dumneavoastră” în care a început (fără consultare publică temeinică, fără studii de impact, fără dezbatere parlamentară largă), prin încălcarea unei promisiuni făcute de preşedinte. În întâlnirea lui cu organizaţiile Coaliţiei “Opriţi Codurile”, Traian Băsescu a promis că va avea grijă ca amendamentele societăţii civile să fie respectate, că va respinge de la promulgare textele care contravin acestor amendamente. Şi, mai mult, că va promulga Codurile în ultima din cele 20 de zile permise de lege, tocmai pentru a da tuturor posibilitatea de a-i trimite observaţii asupra formei finale a Codurilor. Promulgarea de azi încalcă (şi) această promisiune – poate cea mai uşor de respectat. Codurile au fost trimise spre promulgare pe 1 iulie. Conform Constitutiei:

ARTICOLUL 77
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

Cum ar spune englezul, restul e aritmetică. Noi (membrii Coaliţiei) i-am trimis preşedintelui observatiile noastre, puse aici:

La primul post, eba a pus o intrebare pertinenta. Asta:

dar legea prin care se abroga articolul, are studiu de impact si “motivare”? Cum “motiveaza” legiutorul abrogarea necesitatii studiilor de impact ptr speta asta de legi?

Uite, eba, asa motiveaza (cf. Monitorului oficial):

Avind in vedere ca, in contextul efortului general de reformare a unor reglementari de deosebita importanta pentru sistemul romanesc de drept, se impune cu necesitate consacrarea unor solutii legislative cu caracter general, in sensul ca actele normative sa poata fi modificate, completate sau abrogate si anterior intrarii lor in vigoare, ca masura prealabila, astfel incit adoptarea noilor reglementari si, implicit, abrogarea celor anterioare – in vigoare ori adoptate, insa neintrate in vigoare – sa fie riguros efectuate,
luind in considerare imperativul clarificarii unor norme de tehnica legislativa a caror aplicare creeaza dificultati de interpretare, cu consecinta unor interpretari eronate in procesul de adoptare a proiectelor de acte normative,
avind in vedere ca neadoptarea de urgenta a unor masuri de ordin legislativ care sa clarifice si sa completeze unele aspecte insuficient reglementate in domeniul tehnicii legislative consitutuie o situatie extraordinara a carei reglementare nu poate fi aminata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Adica, pentru ca ne preseaza chestia cu Codurile, nu mai facem studii de impact si, in plus, le adoptam cum or fi si le modificam dupa aceea, pina la intrarea lor in vigoare…

Cei ce au urmarit dezbaterea pe marginea Codurilor (civil, penal, de procedura civila si de procedura penala) stiu ca – dincolo de continutul lor cu bube – acestea mai sufera si de niste bube procedurale. Una dintre bubele majore – a se citi violari ale legii – este absenta studiilor de impact. Legea spune ca, pentru proiectele de legi importante, se fac mai intii studii de impact, care sa arate cum vor afecta acestea viata societatii, sistemul, resursele, etc. Codurile noastre – ale Guvernului, ma rog – toate patru, nu au astfel de studii. Deci, cartonas rosu – dezbaterea pe marginea lor este lovita de nulitate. Ce face Guvernul – condus de un profesor de drept constitutional – intr-o astfel de situatie? Simplu! Da o ordonanta de urgenta care amendeaza legea violata – si spune ca pentru proiectele de lege pentru care guvernul isi asuma raspunderea NU MAI SUNT OBLIGATORII studiile de impact.
Cu alte cuvinte, nu numai ca nu le dezbate Parlamentul, dar nici nu trebuie sa stim cum functioneaza si cit o sa ne coste. Modificarea legilor pentru a servi interesele unor grupuri de interese era acuzatia adusa Parlamenului de presedintele Basescu. Atunci, aceasta OUG cum se poate numi??

Pentru cei cu aplecare spre detaliile tehnice, iata amanuntele (multumesc, Victor Alistar): mai mult…

Se află în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Justiţşiei, un proiect de lege care va introduce noi “infracţiuni săvârşite prin sisteme informatice” – sancţionate, toate, cu amendă sau cu închisoare. Ele se referă, în esenţă, la “hate speech” – promovarea prin sisteme informatice a unui discurs discriminator şi incitator la ură.
Citiţi aici proiectul de modificare a Legii 162/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Citiţi şi comentaţi şi trimiteţi Ministerului Justiţiei observaţiile voastre până în 28 mai, când expriă timpul minim pentru dezbaterea publică asupra oricărui proiect legislativ.

Mie mi se pare că e o grămadă de puşcărie potenţială în legea asta şi nu găsesc suficiente garanţii pentru o exercitare – responsabilă – a dreptului la liberă exprimare a ideilor care şochează, nemulţumesc, etc… aşa cum cere CEDO.

In cele de mai jos, textul Secţiunii a 3-a a legii, cu amendamentele propuse (în bold):

SECŢIUNEA a 3-a
Infracţiuni săvârşite prin sisteme informatice mai mult…

Între aceste două articole există nenumărate şi triste asemănări.

Art. 288, Codul Penal turc: Încercarea de a influenţa rezultatul unui proces în derulare
“Cei care fac declaraţii publice, verbale sau în scris, în scopul de a influenţa procurorul, judecătorul, curtea, experţii sau martorii înainte ca o investigaţie sau un proces să fie închis cu o decizie definitivă vor fi pedepsiţi cu închisoare de la şase luni la trei ani.”

Art. 276, noul Cod Penal românesc: Presiuni asupra justiţiei
Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă .

Termenul declaraţii “nereale” a fost introdus la cererile insistente ale organizaţiilor de media care au participat la discuţii.

Să discuţi despre libertatea de expresie într-o ţară în care justiţia a interzis YouTube pare a fi o glumă. Nu este – pentru că libertatea de exprimare pare a fi pusă în valoare de limitările ei, nu de exercitarea ei lipsită de obstacole. Facultatea de Drept a Universităţii Bilgi din Istanbul organizează, an de an, o astfel de întâlnire – ca să aducă aminte lumii că exista libertate şi exista -vai – şi negarea ei. Am aflat azi lucruri care m-au făcut să mă gândesc încă şi mai abitir la Codurile naostre, văzând cum pot fi utilizate prevederi aparent benigne pentru a face ceea ce vor stapânii zilei să facă.

Am aflat că poţi face puşcărie dacă foloseşti literele Q, X şi W – litere care nu există în limba turcă, ci doar în kurdă. Deci, dacă scrii Taksim (faimos cartier din Istanbul), eşti bun. Taxim scrii – puşcăria te manâncă, pentru a nu fi respectat limba turcă, protejată prin art. 222 din Codul Penal. Generation X? X-Men? IQ? Try again…

Tot puşcăria te manâncă – şi aici am fost foarte aproape, teoretic, pentru că eu folosesc aceşti termeni cu drag – dacă zici de “efendi”, de “hadji” sau de “paşa”. De ce? Pentru că aceşti termeni sunt reminsicenţe din epoca otomană şi constituie o negare a revoluţiei turce conduse de Ataturk. Aşadar, nu ai voie să zici de hagialîc, deşi guvernul organizează pelerinaje la locurile sfinte.

Dacă ţi se urăşte cu binele, scrii de Abdullah Ocealan si îi spui “domnul Ocealan”. În limba turcă, “domnul” înseamnă şi “stimatul”. “Stimatul Ocealan” înseamnă apologia crimei şi criminalului – pedeapsa o intuiţi, deja. Articolul 215 CP zice: până la 2 ani la mititica. Glumă? Hmmm… În 2006-2007, 7884 de persoane au fost traduse în justiţie pentru a-i fi spus liderului PKK “domnul”. Dintre acestea, 949 au fost deocamdata condamnate şi alte 6000 de procese continuă.

Pentru amatorii de distopii (cu kebap, lokum si sugiuc), iata si neasemuita poveste a organizaţiei LAMBDA, reprezentând gay, lesbiene, bisexuali şi transexuali. Împotriva ei s-a deschis un proces în justiţie, cerându-i-se desfiinţarea. Temeiurile cererii sunt absolut minunate. Întâi de toate, nu există cuvântul “Lambda” în limba turcă – deci o atare asociaţie nu trebuie nici ea să existe. Apoi, Constituţia nu recunoaşte decât “femei” şi “bărbaţi” – aşa că bisexualii şi transexualii nici ei nu există. În plus, în statutul organizaţiei nu face nicio referire la Ataturk şi republică, ceea ce este de ruşine. Iată şi exerciţiul de imaginaţie pe care vi-l propun: elaboraţi un paragraf de statut legal al unei organizaţii GLBT care să faca referie la Ataturk. Sau Stalin. Sau Ceauşescu…

Altfel, Istanbulul e minunat. Bosforul la apus îşi taie respiraţia. Pun pariu că şi cenzura are acelaşi efect…

Senatorul Urban Iulian a pus aici prima parte din Codul Civil, cea care conţine articolele care reglementează libertatea de exprimare. Forma finală, cea rezultată din negocierile cu experţii ministerului Justiţiei şi cu membrii comisiei parlamentare speciale, este cea subliniata cu galben.

Interesante pentru activitatea presei – si nu numai sunt articolele 77 pina la 89 , 262 pina la 270 si 272. veti vedea ca au disparut toate articolele care (supra)reglementau dreptul la replica (el este reglementat in Legea Audiovizualului, pentru radio si TV) si apar niste exceptii pentru presa la masurile reparatorii. In forma initiala, articolul ar fi permis interzicerea apariţiei unui material de presă – ceea ce ar echivala cu cenzura.

Vă vine sa credeţi sau nu, dar senatorul Iulian a susţinut alaturi ne noi (organizaţiile de media) eliminarea acestor prevederi excesive. Bloggingul e ca sportul: dezvolta “muşchiul” exersat. În cazul acesta – respectul pentru libertatea de exprimare.

Nu ştiu de când nu am mai avut parte de atât zarvă şi recunosc că mă simt ca acela care are de cărat pepeni mulţi cu doar două braţe. Lăsând (un pic şi cu amărăciune) Moldova deoparte, vă semnalez că la începutul săptămânii viitoare, comisia parlamentară pentru dezbaterea Codului Penal şi a Codului de procedură penală va relua discuţiile de acolo de unde le-a lăsat – anume de la articolul 221. Şi va ajunger mintenaş la Articolul 225 . Violarea vieţii private, care pedepseşte cu închisoarea pînă la 6 luni fotografierea sau înregistrarea unei persoane aflate într-o locuinţă, dependinţă sau “loc împrejmuit” şi cu până la 2 ani – divulgarea, prezentarea sau difuzarea acestora către terţi.

Deci, jurnaliştii iar riscă să mergă la puşcărie – căci modul în care este frazată protecţia “interesului public” nu este suficientă.
Iată, citiţi şi vă îngroziţi şi voi – sau spuneţi-mi că (iar) exagerez.

Art. 225 Violarea vieţii private
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin:
a)ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o
locuinţă, încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de acestea, sau a unei convorbiri
private;
b) fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini cu o persoană aflată într-o locuinţă,
încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de acestea,
se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor,
convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginilea, cdă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de
făptuitor;
c) dacă făptuitorul, a flat întâmplător într- un anumit loc, surprinde săvârşirea unei
infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte care pun în pericol un interes public.

Nu pot spune multe despre ce se întâmplă la Chişinău în aceste momente – ştiu şi eu ce ştiţi şi voi. Pot spune doar ce mi-au transmis colegii şi prietenii mei de acolo: vorbiţi despre noi. “Scrieţi, cât mai mult să scrieţi despre ceea se întâmpla, vă rugăm”.

Ceva mi s-a părut cutremurator si înduioşător, o dovadă a dulceţii şi naivităţii acelor copii de pe străzile Chişinăului: arborarea steagului Uniunii Europene pe clădirea preşedinţiei moldoveneşti.

Îmi aduce aminte acest protest de un banc vechi, istoric, despre coşmarul lui Brejnev: 100,000 de mii de chinezi, îmbrăcaţi în costume populare româneşti şi strigând în limba cehă că vor să vină la Moscova.
Cred că cineva, la Bruxelles, are o zi foarte proastă.

UPDATE:
“Violenţa împotriva clădirilor guvernamentale este inacceptabilă, dar la fel de important este respectul pentru dreptul inalienabil de asociere al demonstranţilor paşnici”, a declarat Javier Solana, şeful politicii externe a UE.

Chiar aşa: s-a dat din nou liber la contractele de publicitate din bani publici pe ochi frumoşi. Prin lege, de data asta.
Schimbările aduse (prin OUG 19/2009) legislatiei achiziţiilor publice (zisa OUG 34/2006) au următoarele efecte:
- Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea estimată nu depăşeşte echivalentul în lei a 15.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse, servicii sau lucrări. (art. 19).
- Creşte de la 2000 la 20.000 de euro valoarea contractelor de publicitate media, (valoare anuală cumulată, fără TVA) pentru care, autoritatea contractantă are obligaţia de a publica un anunţ de participare şi un anunţ de atribuire, în sistemul informatic de utilitate publică disponibil pe internet, la o adresă dedicată, precum şi pe pagina proprie de internet.
Acum, imaginaţi-vă cîte contracte de publicitate de 14.999 Euro vor exista – cu alocare directă. Sau de 19,999 – fără anunţ public pe www.publicitatepublică.ro.
Asta în condiţiile unui an electoral şi a unor fonduri structurale care se cer promovate prin presă de către unităţile guvernamentale de implementare.
Mie uneia mi-e cam silă. Ceea ce nu ar însemna mare lucru. Dar partea privind publicitatea din bani publici din OUG 34/2006 a fost negociata de guvernul anterior cu toţi cei interesaţi – industrie, asociaţii ale editorilor, ONG-uri de media, ONG-uri interesate în transparenţa actului de guvernare. Oare lor nu le-o fi silă?