Our man Cohen împlineşte azi 75 de ani. Are încă farmec, are stamina şi are o auto-ironie care îl plasează dincolo de bine şi de rău. Este, probabil, mai cunoscut acum decât a fost la vremea tinereţii lui creatoare – şi faptul că aud Cohen cântând în crâşme, baruri, taverne şi cluburi stă mărturie acestei celebrităţi regăsite.
Our man Cohen are, începând de azi, propria lui placă pe nu mai puţin faimosul Chelsea Hotel din New York, pusă acolo de fanii lui noi şi vechi.

Eu, una, am plătit tribut ataşamentelor mele culturale petrecând trei nopţi în Chelsea – oripilându-mi cunoştinţele simandicoase şi stârnind fluierături admirative de la cei “ce ştiu”. Locul este fabulos, cu un aer (bine întreţinut) de decadenţă, ruină şi boemă. Camera mea avea un calorifer uriaş, modelul anilor ’50, cu vopseaua argintie ciupită ici şi colo, cu un balcon uriaş, care dădea spre stradă, ca să auzi toată rumoarea oraşului de la picioarele tale. Multe s-au întâmplat la Chelsea Hotel. Sid Vicious a omorât-o pe Nancy. Cohen şi Janis Joplin au făcut sex oral “on the unmade bed”. A.C. Clarke a scris Odiseea spaţiala 2001. Pereţii hotelului sunt o adevărată colecţie de artă – cu un Andy Warhol atârnând deasupra recepţiei. În hotel trăiesc turişti de-alde mine şi oameni care locuiesc acolo de 30 de ani (o fostă balerină şi pictoriţă, care hrăneşte pisicile hotelului). Un locatar cu pălărie verde îşi scoate cîinele la plimbare în fiecare zi, la ora 8. Două mame se întâlnesc în lift, ducându-şi cei trei puşti la şcoală, prin ploaie. E mişto rau să fii copil şi să creşti mare în Chelsea Hotel. Cred că-ţi schimbă viaţa.