După ce aparatul politic s-a (să mă scuze doamnele) coit doi ani să adopte o reglementare în domeniul trecerii la televiziunea digitală, guvernanţii noştri descoperă brusc că a devenit urgentă treaba şi sunt gata să treacă o Ordonanţă de urgenţă privind introducerea serviciilor digitale de radiodifuziune şi televiziune.
Proiectul de Ordonanţă, supus dezbaterii publice de MCTI, susţine cu un tupeu care îşi îngheaţă sângele în vine:
Având în vedere:
(…)
- că termenul limită preconizat de către Comisia Europeană pentru încheierea perioadei de tranziţie de la sistemul analog la cel digital terestru este începutul anului 2012, situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
Mişcarea nu numai că mută proiectul de lege din zona “legiferării naturale” (parlament, dezbateri, etc) în domeniul deciziei guvernamentale, dar schimbă şi ministerul responsabil – nu mai este cel al Culturii, ci MCTI. Guvernul pare că uită că are proiect de lege în acest sens care îşi aşteaptă de luni de zile avizele ministeriale. Sau poate nu uită, ci doar vrea să disocieze alocarea frecvenţelor digitale de Legea Audiovizualului, care, lege organică fiind, nu poate fi modificată prin OUG (vezi art. 115 din Constituţie).
Să recapitulăm, deci, un pic elementele “situaţiei extraordinare” care cer ordonanţă de urgenţă:
- în vara lui 2006, un grup de lucru care a inclus CNA, IGCTI, radiodifuzori şi ceva ONG-uri a elaborat un proiect de modificare a Legii Audiovizualului care punea bazele trecerii la televiziunea digitală;
- în primăvara lui 2007, proiectul de lege este aprobat de Camera Deputaţilor;
- în toamna lui 2007, proiectul este respins de Senat (din raţiuni care ţin de alte aspecte decât digitalizarea);
- în decembrie 2007, este adoptată Directiva Serviciilor Media Audiovizuale, care acordă statelor membre un termen de doi ani pentru transpunerea în legislaţia naţională;
- în ianuarie 2008, CNA şi ARCA pregatesc un nou set de modificări la Legea Audiovizualului, care vizează reglementarea televiziunii digitale, în virtutea noii directive; proiectul este supus dezbaterii publice de către CNA şi înaintat Ministerului Culturii, care şi-l asumă, îl amendează şi pune noua formă în dezbatere publică (primăvara lui 2008);
- în 9 octombrie 2008, Ministerul Culturii publică varianta revizuită a proiectului de lege, cu observaţiile Ministerului Justiţiei şi Consiliului Concurenţei.
- în 22 octombrie apare proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe de urgenţă între sesiunile parlamentare (în perioada alegerilor).
- apare pe site-ul MCTI proiectul de OUG (postare nedatată).
Nu am citit încă cele două documente în paralel, să văd ce anume se schimbă, dar mecanismul mi se pare vicios şi neonest în sine.
27 octombrie 2008
ioana–
uniunea o mai zbarceste si ea din cand in cand, probabil ca sunt cativa frustrati in orase cheie care vor sa aibe tv pe mobil si se bat cu pumnu-n piept ca vai ce misto e, dar adevarata problema nu este in metodologia implementarii in statele membre, ci, cred eu, ideea in sine.
la fel cum nu este nimic gresit nici in modulatia analogica, si nici in transmisiunea digitala, este insa aberant a face caz de aceste lucruri ca cica sanchi, trebuie sa le schimbam pan la fix sfantu asteapta. si asta pentru ca toata lumea fie se uita prea putin la televizor, fie, atunci cand se uita, isi doreste o rezolutie uriasa caz in care orice perferic mobil decodant ar fi un fel de chici chinezesc cu aroma de carpeta pe bancheta din spate a taxi-ului (sa ma scuze publicul tinta).
cine o sa-si permita un decodor, facem lege doar pentru cei cativa?
in final, sunt frumoase valurile pe care le starneste o directiva/recomandare. si ce-i si mai misto e sa stai sa le vezi cum se sparg de maluri. sa le admiram impreuna.
respect,
/shark.
27 octombrie 2008
Locuiesc in Germania si pe aici exista DVB-T de ceva timp. Si de cand cu asta, receptionez vreo 30-40 de canale TV si inca o gramada de radio, totul pe gratis. Receptorul costa vreo 30 Euro. Abonamentul minim la cablu este de vreo 10 Euro pe luna, pe care normal ca nu mai am nici un chef sa ii platesc, pentru un numar mai mic de programe transmise analog (chiar daca sunt receptionate digital peste DVB-S si decodate profesional, etc).
Asa ca ma intreb si eu daca nu cumva cablistii din Romania si-au bagat coada, mirosind ca li s-ar putea reduce drastic numarul de abonati daca principalele posturi nationale ar fi accesibile fara taxa lunara.
27 octombrie 2008
Eu am un alt of, legat de treaba asta, dar nu direct. Cei care stiau de calculatoare de mai de mult, stiu ca e vorba de digitalizare. De o vreme incoace, unii mai nou nascuti in domeniu s-au apucat sa ii spuna digitizare. Sigur, DEX-ul da deocamdata forma digitalizare ca fiind corecta, dar nu de putine ori m-am trezit in minoritate din cauza unor caposi care nu stiu sa traduca ,,digitize” in limba romana. Nu credeti ca ar trebui rezovlata si treaba vocabularului??
29 octombrie 2008
De fapt, care e problema? D-na Avadani, mi se pare putin hazardat din partea dumneavoastra, o persoana echilibrata, ca postati un comentariu pe tema asta, fara sa fi citit textul ordonantei de urgenta. Aceasta are rolul de a accelera acest proces de trecere la Tv digitala ( si nu digitalizare si nici digitizare) prin delimitarea fireasca a suportului tehnic de continut. In ce masura credeti ca Ministerul Culturii ar putea fi responsabil cu asa ceva? Contentul va fi acelasi, cel mai probabil.
30 octombrie 2008
@ Unu’ mai in tema
“Problema” este, în cazul de faţă, una de procedură şi una de perspectivă: mi se pare anormal să vrei să accelerezi (în ultima lună de guvernare) un proces pe care l-ai ignorat doi ani de zile şi pe care nu l-ai stimulat prin pârghiile legitime (inclusiv iniţiativa politică în Parlament). Cum nu mi se pare normal să nu discute ministerele între ele – Ministerul Culturii propune un text, MCTI – un altul, pe aceeaşi chestiune, în acelaşi timp. Oamenii aceştia chiar nu se coordonează între ei?
Problema de perspectivă este o bubă mai veche a societăţii româneşti. prima mişcare care ar fi rtebuit să fie întreprinsă ar fi fost o strategie de trecere la televiziunea digitala (de acord cu remarca referitoare la sintagma, daca nu mă înşeală memoria am propus cândva să-i zicem “digitalizare” că e mai scurt, este doar o convenţie de limbaj). Cum pot să dau o lege fără să ştiu ce vreau?există două aspecte paralele: strategia de acoperire cu programe (care să garanteze foiecărui cetăţean accesul la un număr decent de programe) şi strategia de alocare a frecvenţelor digitale ( ce urmăresc, ca stat? câte acum? câte pentru televiziune, câte pentru alt timp de comunicaţii mobile? care e criteriul de performanţă tehnologică? etc…)
Mă tem că până în acest moment nu există în sfera publică un document care să ne spună de ce spectru de frecvenţe dispunem, câte naţionale, câte regionale, câte locale, etc…
De aceea reacţionez la expedierea unei probleme atât de importante prin ordonanţă de urgenţă. Nu contest capacitatea MCTI de a gestiona problema, ci maniera în care se procedează.
30 octombrie 2008
Shark,
De acord ca Uniunea o ybârceşte şi ea + uneori “big time”. Partea proastă este că decizia porivind trecerea la televiziunea digitală a fost luată înainte de aderarea noastră – aşa că trebuie să ne conformăm. Putem discxuta 100 de ani dacă a fost necesară sau nu o politică unională în domeniu, care este câştigul efectiv al cetăţeanului, etc… Eu, una, cred că este un caz tipic de legislaţie promovată sub presiunea tehnologiilor, nu a nevoilor reale ale cetăţeanului… dar, cum spuneam, pentru noi e deja Ţun datŢ
Partea cea mai haioasă este că vorbim de strict difuzarea pe cale “terestră” + iar în momentul de faţă doar cam 20% din populaăţie mai primeşte semnal prin antenă proprie… Deci legiferăm şi ne luptăm cu zmeii pentru o secşţiune mică (şi săracă, şi răspândită în teritoriu) a pieţei…
Dar acestea sunt chestiuni care fi trebuit să fie temei de discuţie publică… Ăsta-i of-ul meu…
20 noiembrie 2008
Cautind altceva, ni ce gasi – http://www.mcti.ro/index.php?offset=10:
Consultare publică pentru Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind introducerea serviciilor digitale de radiodifuziune şi de televiziune
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei lansează astăzi, 26.09.2008, spre consultare publică, Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind introducerea serviciilor digitale de radiodifuziune şi de televiziune. Observaţiile şi recomandările cu privire la proiectul de act normativ pot fi transmise până la data de 17.10.2008 pe adresa sediului MCTI: Bulevardul Libertăţii Nr. 14 Sector 5, Cod 050706 respectiv prin fax la numarul 021.311.41.60 sau prin e-mail pe adresa adrian@mcti.ro .
Vă informăm că ulterior datei de 17.10.2008, la sediul MCTI va fi organizată o reuniune în care vor fi analizate observaţiile formulate cu privire la proiectul de act normativ.
1 decembrie 2008
Ce titlu simpatic. Draaagă. > : D <
6 decembrie 2008
Si aici e de laudat Romania pentru calitatea semnalului TV. O fi el aici in Canada digital, HDTV si asa mai departe dar e mult inferior calitativ fata de cel din ro. Noi cand am ajuns in Canada si ne-am pus cablu am zis ca e din cauza tv-ului. Nu mai zic ca pe la prietenii nostri care au plasma sau LCD-uri mari, in loc sa se vada mai bine se vede mai prost decat la cel mai ordinar tv. Si nu glumesc. E probabil de la rezolutia de transmisie, ceva de genul 800x600px probabil.