Am participat în destule jurii pe probleme de jurnalism şi nu mi s-a întâmplat până acum să fiu în grav dezacord cu confraţii mei “juraţi”. Mi s-a întâmplă acum şi -culmea! – într-un program în care CJI este partener. Şi nu oricum – ci văzând că un material pe care eu am refuzat să îl punctez a primit premiul întâi.

Un material în care o copilă de 16 ani, violată în mod repetat de tată, este supusă unor întrebări extrem de brutale despre ce îi spunea şi ce îi făcea tatăl şi cum se apăra ea de el şi dacă nu a încercat să îi explice că îi este fiică şi nu soţie. Am considerat că materialul cu pricina nu respectă demnitatea fetei, încalcă legislaţia audiovizualului (care cere ca, în oricede situaţii, să primeze “interesul superior al copilului”) – şi l-am considerat neeligibil pentru jurizare. În plus, materialul are 47 de minute, limita impusă candidaţilor fiind de maxim 25 de minute.

Toate acestea s-au petrecut în cadrul programului “Interesul public pe agenda media“, care vizează creşterea capacităţii presei româneşti de a produce documentare, derulat de Fundatia Soros în parteneriat cu CJI. Tema de anul acesta a fost “Migraţia”.

Jurizarea s-a făcut în urma contabilizării notărilor individuale făcute de membrii juriului. În urma acestei procesări (oneste, fără dubiu, în sistemul folosit), materialul cu pricina s-a clasat pe primul loc. Având în vedere că nu mă pot asocia unei decizii care intră atât de flagrant în conflict cu valorile şi opiniile mele, am înaintat Fundaţiei Soros o opinie separată cu rugămintea ca ea să fie postată alături de rezultatele jurizării.

Opinia separată nu este un vot de blam dat procesului sau celorlalţi membri ai juriului. Se practică la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi se publică alături de sentinţa Curţii. Ea evidenţiază poziţia semnatarilor – care diferă de cea a majorităţii. În ceea ce mă priveşte, am simţit că, dacă voi tăcea acum, nu voi mai putea deschide vreodată gura să vorbesc despre etică şi senzaţionalism în presă. Gestul meu este o afirmare a principiilor personale – nu un atac, o minimalizare sau o negare a principiilor altora sau a capacităţii lor de judecată. Am preferat solidarizării cu membrii juriului solidarizarea cu propriile-mi idei. Fiecare e liber să gândească cum crede – chiar şi eu.