He published the following books: headlight, windows, pictures, poems, book romaneasca, 1980, Poems of love, Cartea Romaneasca, Bucharest, 1982, All, poems, book romaneasca, 1984; dream (in the next editions of Nostalgia) stories, Cartea Romaneasca, Bucharest, 1989, Humanitas, Bucharest, 1993 (translated into French, German, Italian, Swedish, Norwegian, Spanish, Hungarian, English and Slovenian), Levant, epic poem, Cartea Romaneasca, Bucharest, 1990, Humanitas, Bucharest, 1998; dream chimera, critical study, Litear, Bucharest, 1991, transvestite, Roman…

N-aţi înţeles? Problema voastră! Poate pentru că nu sunteţi destul de români – pentru că România este “a land of culture” şi ar fi trebuit să-l recunoaşteţi în descrierea de mai sus pe Mircea Cărtărescu.

Vă mai dau o şansă: “he debuted in 1994 with a volume of poetry naturally exaggerate”. Nu ghiciţi! Robert Şerban este cel cu poezia natural exagerată.

Hai, şi a treia încercare, să vă umilesc: “she read English and then worked for the Encyclopaedic Publishing Houses in Bucharest for many years”. Nu ştiţi cine a citit ani la rând în engleză pentru Editura Enciclopedică? Ioana Ieronim a citit!

Paragrafele sunt extrase din catalogul de prezentare a României la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt – lucrare care a costat, conform NewsIn, 30.000 euro. Catalogul “Romania – Land of Culture”, care conţine o serie de alte traduceri aberante, a fost produs de Centrul Cultural Sala Palatului, subordonat Ministerului Culturii.

Curat Land of Culture, bibicule!

Am participat în destule jurii pe probleme de jurnalism şi nu mi s-a întâmplat până acum să fiu în grav dezacord cu confraţii mei “juraţi”. Mi s-a întâmplă acum şi -culmea! – într-un program în care CJI este partener. Şi nu oricum – ci văzând că un material pe care eu am refuzat să îl punctez a primit premiul întâi.

Un material în care o copilă de 16 ani, violată în mod repetat de tată, este supusă unor întrebări extrem de brutale despre ce îi spunea şi ce îi făcea tatăl şi cum se apăra ea de el şi dacă nu a încercat să îi explice că îi este fiică şi nu soţie. Am considerat că materialul cu pricina nu respectă demnitatea fetei, încalcă legislaţia audiovizualului (care cere ca, în oricede situaţii, să primeze “interesul superior al copilului”) – şi l-am considerat neeligibil pentru jurizare. În plus, materialul are 47 de minute, limita impusă candidaţilor fiind de maxim 25 de minute.

Toate acestea s-au petrecut în cadrul programului “Interesul public pe agenda media“, care vizează creşterea capacităţii presei româneşti de a produce documentare, derulat de Fundatia Soros în parteneriat cu CJI. Tema de anul acesta a fost “Migraţia”.

Jurizarea s-a făcut în urma contabilizării notărilor individuale făcute de membrii juriului. În urma acestei procesări (oneste, fără dubiu, în sistemul folosit), materialul cu pricina s-a clasat pe primul loc. Având în vedere că nu mă pot asocia unei decizii care intră atât de flagrant în conflict cu valorile şi opiniile mele, am înaintat Fundaţiei Soros o opinie separată cu rugămintea ca ea să fie postată alături de rezultatele jurizării.

Opinia separată nu este un vot de blam dat procesului sau celorlalţi membri ai juriului. Se practică la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi se publică alături de sentinţa Curţii. Ea evidenţiază poziţia semnatarilor – care diferă de cea a majorităţii. În ceea ce mă priveşte, am simţit că, dacă voi tăcea acum, nu voi mai putea deschide vreodată gura să vorbesc despre etică şi senzaţionalism în presă. Gestul meu este o afirmare a principiilor personale – nu un atac, o minimalizare sau o negare a principiilor altora sau a capacităţii lor de judecată. Am preferat solidarizării cu membrii juriului solidarizarea cu propriile-mi idei. Fiecare e liber să gândească cum crede – chiar şi eu.

Azi este Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti (The Right To Know Day), care celebrează peste tot în lume accesul al informaţiile de interes public. Faceţi un gest de celebrare individuală: depuneţi o cerere de informaţii la o autoritate publică. Întrebaţi-i ceva despre cum vă/ne guvernează, despre ce fac cu banii noştri.

Nu aveţi nevoie de formulare speciale, nu e nevoie să vă duceţi “la sediu”, un simplu e-mail e suficient. Menţionaţi doar “în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public”.

Ar trebui să vă răspundă în maxim 10 zile.

UPDATE: Sau ar trebui sa spun UPS-date. Ziua dreptului de a sti e pe 28 septembrie – adica a fost ieri. Nu ştiu ce e mai grav: ca nu ştiu când e RTKD sau ca nu ştiu ce zi e azi? Dar tot cred ca merită să trimitem câte o cerere de informaţii.

Our man Cohen împlineşte azi 75 de ani. Are încă farmec, are stamina şi are o auto-ironie care îl plasează dincolo de bine şi de rău. Este, probabil, mai cunoscut acum decât a fost la vremea tinereţii lui creatoare – şi faptul că aud Cohen cântând în crâşme, baruri, taverne şi cluburi stă mărturie acestei celebrităţi regăsite.
Our man Cohen are, începând de azi, propria lui placă pe nu mai puţin faimosul Chelsea Hotel din New York, pusă acolo de fanii lui noi şi vechi.

Eu, una, am plătit tribut ataşamentelor mele culturale petrecând trei nopţi în Chelsea – oripilându-mi cunoştinţele simandicoase şi stârnind fluierături admirative de la cei “ce ştiu”. Locul este fabulos, cu un aer (bine întreţinut) de decadenţă, ruină şi boemă. Camera mea avea un calorifer uriaş, modelul anilor ’50, cu vopseaua argintie ciupită ici şi colo, cu un balcon uriaş, care dădea spre stradă, ca să auzi toată rumoarea oraşului de la picioarele tale. Multe s-au întâmplat la Chelsea Hotel. Sid Vicious a omorât-o pe Nancy. Cohen şi Janis Joplin au făcut sex oral “on the unmade bed”. A.C. Clarke a scris Odiseea spaţiala 2001. Pereţii hotelului sunt o adevărată colecţie de artă – cu un Andy Warhol atârnând deasupra recepţiei. În hotel trăiesc turişti de-alde mine şi oameni care locuiesc acolo de 30 de ani (o fostă balerină şi pictoriţă, care hrăneşte pisicile hotelului). Un locatar cu pălărie verde îşi scoate cîinele la plimbare în fiecare zi, la ora 8. Două mame se întâlnesc în lift, ducându-şi cei trei puşti la şcoală, prin ploaie. E mişto rau să fii copil şi să creşti mare în Chelsea Hotel. Cred că-ţi schimbă viaţa.

Urmăresc de la o oarecare depărtare discuţia provocată (asumată, cu bună ştiinţă “provocată”) de dl. Adrian Năstase, pe blogul domniei sale (aici si aici), despre ceea ce dânsul numeşte “gherila digitală” şi “manelizarea Internetului”. Discuţia se învârte în jurul eternei teme: cum facem “ordine” pe Internet? Să se reglementeze, primesc, dar să nu se schimbe nimic sau… Ştiţi voi.
Discuţia este utilă, evident (şi reţeta sigură: dacă vrei să stârneşti un val de reacţii, aduci în discuţie “reglementarea Internetului” şi devii centrul atenţiei, un timp…). Problema mea este cu teza primordială lansată de dl. Năstase:

In lipsa oricaror reguli, internetul romanesc este o ţară a nimănui.

Teză falsă, cum ar putea spune orice jurist. Pentru că:
- internetului românesc i se aplică toată legislaţia legată de spaţiul public, comunicare, protecţia demnităţii umane, Cod Civil, Cod penal… etc. În unele din aceste legi apare formula-minune “prin orice mijloace” – aşa că nici nu vă mai obosesc cu argumentaţia.
- există legislaţie specifică pentru “criminalitatea informatică” , o parte din ea aflată chiar în dezbatere publică, după cum vedem pe site-ul Ministerului Justiţiei (cu un bun documentar de legislaţie europeană obligatorie pentru România, să vedem şi de unde ni se trage).

Deci, nu legile ne lipsesc… Drept este că natura insidioasă şi transnaţională a mediului face aplicarea acestor legi greoaie, dacă nu chiar imposibilă. Ceea ce ne conduce, aproape obligatoriu, la chestiunea auto-reglementării – care şi aceasta funcţioneaza numai pentru cei de bună credinţă.

Aşa că îl “provoc”, la rândul meu, pe dl. Năstase să participe, alături de alţi bloggeri, la dezbaterea “Libertatea de exprimare versus dreptul la viaţă privată în spaţiul virtual”, organizată de Asociatia ACCEPT şi Coalitia Antidiscriminare, care va avea loc miercuri, 19 august 2009, de la ora 18:00 la Verde Café, (str. Domniţa Ruxandra nr. 15, Bucuresti).

Mai am eu a cârcoti şi în ceea ce priveşte temerea de “manelizare a Internetului”, pe care am mai auzit-o, în varii forme, şi în cercurile Consiliului Europei. La reuniunea din mai a Comitetului de Miniştri ai CoE pe tema new media (care cer, nu-i aşa, “new regulations”), s-a vorbit cu îngrijorarea de “tabloidizarea internetului”. De vorbit au vorbit despre asta reprezentanţii unor guverne – în timp ce noi, “ceilalţi” (reprezentanţi ai industriei, jurnalişti, experţi în new media sau libertate de exprimare) ne uitam unii la alţii şi nu prea înţelegeam cum vine asta cu “tabloidizarea” unui mediu (adică un “purtător de conţinut”) şi cam cum îşi imaginează guvernanţii că ar putea controla un conţinut generat de o multitudine de “autori”, care aparţin unei multitudini de jurisdicţii, care provin din varii culturi, cu valori diferite.

Nu cârtesc mult, spun doar că iar facem o confuzie de termeni: “manelizarea” este o chestie de gusturi, drept pentru care este acoperită de libertatea de exprimare. Ne întristează scăderea nivelului discursului public (inclusiv pe Internet)? Ok, scriem, facem programe de educaţie, dezbatem, etc… Dar “manelizarea” nu este interzisă de lege, oricât de scârbavnică ne-ar părea. Calomnia, lezarea vieţii private, hate speech, discriminarea… astea da, sunt – şi la sancţionarea lor eficientă ne putem gândi.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat azi decretele de promulgare a Codului Civil şi Codului Penal.
Se încheie astfel epopeea adoptării documentelor de temelie ale sistemului juridic românesc, cu bunele şi relele lor (de care s-a tot vorbit din februarie încoace). Se termină, ziceam, în aceeaşi notă de “ba pe-a mamii dumneavoastră” în care a început (fără consultare publică temeinică, fără studii de impact, fără dezbatere parlamentară largă), prin încălcarea unei promisiuni făcute de preşedinte. În întâlnirea lui cu organizaţiile Coaliţiei “Opriţi Codurile”, Traian Băsescu a promis că va avea grijă ca amendamentele societăţii civile să fie respectate, că va respinge de la promulgare textele care contravin acestor amendamente. Şi, mai mult, că va promulga Codurile în ultima din cele 20 de zile permise de lege, tocmai pentru a da tuturor posibilitatea de a-i trimite observaţii asupra formei finale a Codurilor. Promulgarea de azi încalcă (şi) această promisiune – poate cea mai uşor de respectat. Codurile au fost trimise spre promulgare pe 1 iulie. Conform Constitutiei:

ARTICOLUL 77
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

Cum ar spune englezul, restul e aritmetică. Noi (membrii Coaliţiei) i-am trimis preşedintelui observatiile noastre, puse aici:

La primul post, eba a pus o intrebare pertinenta. Asta:

dar legea prin care se abroga articolul, are studiu de impact si “motivare”? Cum “motiveaza” legiutorul abrogarea necesitatii studiilor de impact ptr speta asta de legi?

Uite, eba, asa motiveaza (cf. Monitorului oficial):

Avind in vedere ca, in contextul efortului general de reformare a unor reglementari de deosebita importanta pentru sistemul romanesc de drept, se impune cu necesitate consacrarea unor solutii legislative cu caracter general, in sensul ca actele normative sa poata fi modificate, completate sau abrogate si anterior intrarii lor in vigoare, ca masura prealabila, astfel incit adoptarea noilor reglementari si, implicit, abrogarea celor anterioare – in vigoare ori adoptate, insa neintrate in vigoare – sa fie riguros efectuate,
luind in considerare imperativul clarificarii unor norme de tehnica legislativa a caror aplicare creeaza dificultati de interpretare, cu consecinta unor interpretari eronate in procesul de adoptare a proiectelor de acte normative,
avind in vedere ca neadoptarea de urgenta a unor masuri de ordin legislativ care sa clarifice si sa completeze unele aspecte insuficient reglementate in domeniul tehnicii legislative consitutuie o situatie extraordinara a carei reglementare nu poate fi aminata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Adica, pentru ca ne preseaza chestia cu Codurile, nu mai facem studii de impact si, in plus, le adoptam cum or fi si le modificam dupa aceea, pina la intrarea lor in vigoare…

Cei ce au urmarit dezbaterea pe marginea Codurilor (civil, penal, de procedura civila si de procedura penala) stiu ca – dincolo de continutul lor cu bube – acestea mai sufera si de niste bube procedurale. Una dintre bubele majore – a se citi violari ale legii – este absenta studiilor de impact. Legea spune ca, pentru proiectele de legi importante, se fac mai intii studii de impact, care sa arate cum vor afecta acestea viata societatii, sistemul, resursele, etc. Codurile noastre – ale Guvernului, ma rog – toate patru, nu au astfel de studii. Deci, cartonas rosu – dezbaterea pe marginea lor este lovita de nulitate. Ce face Guvernul – condus de un profesor de drept constitutional – intr-o astfel de situatie? Simplu! Da o ordonanta de urgenta care amendeaza legea violata – si spune ca pentru proiectele de lege pentru care guvernul isi asuma raspunderea NU MAI SUNT OBLIGATORII studiile de impact.
Cu alte cuvinte, nu numai ca nu le dezbate Parlamentul, dar nici nu trebuie sa stim cum functioneaza si cit o sa ne coste. Modificarea legilor pentru a servi interesele unor grupuri de interese era acuzatia adusa Parlamenului de presedintele Basescu. Atunci, aceasta OUG cum se poate numi??

Pentru cei cu aplecare spre detaliile tehnice, iata amanuntele (multumesc, Victor Alistar): mai mult…

Se află în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Justiţşiei, un proiect de lege care va introduce noi “infracţiuni săvârşite prin sisteme informatice” – sancţionate, toate, cu amendă sau cu închisoare. Ele se referă, în esenţă, la “hate speech” – promovarea prin sisteme informatice a unui discurs discriminator şi incitator la ură.
Citiţi aici proiectul de modificare a Legii 162/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Citiţi şi comentaţi şi trimiteţi Ministerului Justiţiei observaţiile voastre până în 28 mai, când expriă timpul minim pentru dezbaterea publică asupra oricărui proiect legislativ.

Mie mi se pare că e o grămadă de puşcărie potenţială în legea asta şi nu găsesc suficiente garanţii pentru o exercitare – responsabilă – a dreptului la liberă exprimare a ideilor care şochează, nemulţumesc, etc… aşa cum cere CEDO.

In cele de mai jos, textul Secţiunii a 3-a a legii, cu amendamentele propuse (în bold):

SECŢIUNEA a 3-a
Infracţiuni săvârşite prin sisteme informatice mai mult…

Între aceste două articole există nenumărate şi triste asemănări.

Art. 288, Codul Penal turc: Încercarea de a influenţa rezultatul unui proces în derulare
“Cei care fac declaraţii publice, verbale sau în scris, în scopul de a influenţa procurorul, judecătorul, curtea, experţii sau martorii înainte ca o investigaţie sau un proces să fie închis cu o decizie definitivă vor fi pedepsiţi cu închisoare de la şase luni la trei ani.”

Art. 276, noul Cod Penal românesc: Presiuni asupra justiţiei
Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă .

Termenul declaraţii “nereale” a fost introdus la cererile insistente ale organizaţiilor de media care au participat la discuţii.