Times Square e luminată și agitata ca întotdeauna – dar ciungă de o lumină. Bearcă. Ştirbă. Acolo unde statea Virgin Megastore, portul unde trăgeam la miezul nopții, “taverna” de unde îmi făceam plinul cu muzică, e acum o pata neagră. Virgin – gone. Tower records – gone. Plăcerea de a asculta și lucruri “la întâmplare”, de a frunzări CD-urile, ca să-ţi sară unul în braţe din dragoste la prima vedere, plăcerea de a descoperi lucruri pe care le uitaseşi de mult – gone. Dacă vreți muzică, luați-vă de pe net. Ce auziţi la radio, ce va spun prietenii, ce vorbeşte lumea… Ştiu că ştirea e veche, dar efectul vizual e devastator.

Megastore - gone. Just Virgin...

Să discuţi despre libertatea de expresie într-o ţară în care justiţia a interzis YouTube pare a fi o glumă. Nu este – pentru că libertatea de exprimare pare a fi pusă în valoare de limitările ei, nu de exercitarea ei lipsită de obstacole. Facultatea de Drept a Universităţii Bilgi din Istanbul organizează, an de an, o astfel de întâlnire – ca să aducă aminte lumii că exista libertate şi exista -vai – şi negarea ei. Am aflat azi lucruri care m-au făcut să mă gândesc încă şi mai abitir la Codurile naostre, văzând cum pot fi utilizate prevederi aparent benigne pentru a face ceea ce vor stapânii zilei să facă.

Am aflat că poţi face puşcărie dacă foloseşti literele Q, X şi W – litere care nu există în limba turcă, ci doar în kurdă. Deci, dacă scrii Taksim (faimos cartier din Istanbul), eşti bun. Taxim scrii – puşcăria te manâncă, pentru a nu fi respectat limba turcă, protejată prin art. 222 din Codul Penal. Generation X? X-Men? IQ? Try again…

Tot puşcăria te manâncă – şi aici am fost foarte aproape, teoretic, pentru că eu folosesc aceşti termeni cu drag – dacă zici de “efendi”, de “hadji” sau de “paşa”. De ce? Pentru că aceşti termeni sunt reminsicenţe din epoca otomană şi constituie o negare a revoluţiei turce conduse de Ataturk. Aşadar, nu ai voie să zici de hagialîc, deşi guvernul organizează pelerinaje la locurile sfinte.

Dacă ţi se urăşte cu binele, scrii de Abdullah Ocealan si îi spui “domnul Ocealan”. În limba turcă, “domnul” înseamnă şi “stimatul”. “Stimatul Ocealan” înseamnă apologia crimei şi criminalului – pedeapsa o intuiţi, deja. Articolul 215 CP zice: până la 2 ani la mititica. Glumă? Hmmm… În 2006-2007, 7884 de persoane au fost traduse în justiţie pentru a-i fi spus liderului PKK “domnul”. Dintre acestea, 949 au fost deocamdata condamnate şi alte 6000 de procese continuă.

Pentru amatorii de distopii (cu kebap, lokum si sugiuc), iata si neasemuita poveste a organizaţiei LAMBDA, reprezentând gay, lesbiene, bisexuali şi transexuali. Împotriva ei s-a deschis un proces în justiţie, cerându-i-se desfiinţarea. Temeiurile cererii sunt absolut minunate. Întâi de toate, nu există cuvântul “Lambda” în limba turcă – deci o atare asociaţie nu trebuie nici ea să existe. Apoi, Constituţia nu recunoaşte decât “femei” şi “bărbaţi” – aşa că bisexualii şi transexualii nici ei nu există. În plus, în statutul organizaţiei nu face nicio referire la Ataturk şi republică, ceea ce este de ruşine. Iată şi exerciţiul de imaginaţie pe care vi-l propun: elaboraţi un paragraf de statut legal al unei organizaţii GLBT care să faca referie la Ataturk. Sau Stalin. Sau Ceauşescu…

Altfel, Istanbulul e minunat. Bosforul la apus îşi taie respiraţia. Pun pariu că şi cenzura are acelaşi efect…

Şi dacă v-aş spune că 45% dintre “profesioniştii media” (evit cu bună ştiinţă termenul de “jurnalist”) aflaţi acum în închisorile lumii sînt jurnalişti online sau bloggeri? Acestea sînt datele – uimitoare pentru mine – date publicităţii de Committee to Protect Journalists, în raportul din decembrie 2008.

Dintre cei 125 de jurnalişti aflaţi în închisoare la 1 decembrie 2008, 56 lucrează la publicaţii online (inclusiv bloguri). Este pentru prima oară în istorie cînd presa online deţine prevalenţa la încarcerări. Reporterii, editorii şi fotografii de presă scrisă formează al doilea mare grup de profesionişti încarceraţi (53 de persoane). Restul este format de jurnalişti de televiziune, radio şi realizatori de filme documentare.

Primul caz de jurnalist online în închisoare a fost înregistrat (în cadrul aceluiaşi studiu) în 1997. În doar zece ani, Internetul a reuşit să se impună ca mediul de informare cel mai “insidios”, capabil să treacă de cenzură şi de graniţe. Ca atare, neputînd stăpîni mediul, autorităţile au ajuns la concluzia că e mai bine să-i poprească pe utilizatorii lui. “If you can beat them, jail them” – iata un şlagăr care face furori în China (unde 24 din cei 28 de jurnalişti aflaţi în închisoare lucrau online) ca şi în Cuba. mai mult…

Dacă se mai îndoia cineva de puterea bloggingului – avem dovada! Spitalul de psihiatrie din Chişinău şi-a scos imnul de pe site. Nu ştiu daca s-au ruşinat sau pur şi simplu traficul i-a scos (pardon!) din minţi şi le-a prabuşit serverele, cert este ca imnul a dispărut din cele două locaţii pe cale ştiam eu.
Dar cum mare este puterea Internetului, nu e totul pierdut. Il putem oricând asculta pe Trilulilu.

Altfel, ca să citez din site-ul aceleiaşi distinse instituţii, “Vă mulţumim că ne-aţi vizitat!”. Un MMIX minunat tuturor!

Stiu ca aveti treaba cu noul Guvern si ca eu par/sunt de-a dreptul frivola cu postul acesta, dar nu pot sa ma abtin.

Salutari din Chisinau! Unde am gasit aceasta nou sursa de incintare: imnul institutiilor publice.

Iata aici imnul Serviciului de Informatii si Securitate al Republicii Moldova:

NUMELE NOSTRU NU E SCRIS ÎN CARTE,
NU-I PRONUNŢAT CU SLAVE DE SALUT,
DAR CERCETAREA DĂ FRUMOASE ROADE,
SECURITATEA E AL NOSTRU SCUT.

Chiar ca!
Sa va convingeti: textul aici si muzica aici

Iata si Oda Centrului pentru Combaterea Criminalitatii Economice si a Coruptiei (CCCEC – de unde si titlul) – aici

Favoritul meu, dintre toate – si cel mai nou slagar in Chisinau – este Imnul Spitalului de Psihiatrie. Ceea ce ma sperie infiorator este ca vorbeste de “integul popor” si “viitor”. Brrr!

Aflu ca exista si un Imn al procurorilor, dar este, normal, la secret. Am gasit doar o referinta documentara, din momentul in care a fost adoptat.

Caut cu infrigurare “imnul” Institutului de medicina legala.

Am participat, saptamina trecută, la Eurasian Media Forum, in Almaty, Kazahstan. Un eveniment ajuns deja la a saptea editie, patronat de Dariga Nazarbayeva (da, fiica presedintelui). O foarte mare adunare de oameni care au in comun cite ceva – dar nu toti acelasi lucru. Pentru unii firul rosu era mass media, pentru altii – politica, pentru altii – dragostea de Rusia (chiar daca nu erau cu totii rusi).

L-am vazut pe Zbigniew Brzezinki, fost consilier pe probleme de securitate al presedintelui Carter, performind live si frumos, cu miez (nici nu i-ar fi fost greu), masurat, cu o been-there-done-that attitude care lui ii statea bine. Teme nu noi – dar spuse cu claritate ( Rusia este mai critica la adresa Vestului decit invers, dar putem trai cu acest gen de critica. Astfel de critici nu trebuie luate foarte in seriios. Important este ce se intimpla dupa aceste declaratii. Dupa alegeri, SUA se vor intoarce, probabil, la o politica de cooperare cu UE. Mai ingrijoratoare sunt relatiile Rusiei cu China, nu cele cu SUA. Chia face acum ceea ce a facut Eisenhower in anii ’50, in timp ce teritoriile estice ale Rusiei se depopuleaza, prin migratie economica). Citatul meu favorit (vorbind despre scutul anti-racheta din Europa):

“Un sistem impotriva unei amenintari care nu exista, care ofera protectie unor oameni care nu au cerut-o, utilizind o arma care nu s-a inventat inca”.

L-am vazut si pe presedintle Nursultan Nazarbayev, taica Kazahstanului, un tip nu atit comunist cit autoritar si adept al puterii centralizate. Si de la el, un citat mobilizator (probabil un citat din altcineva):

Viitorul nu trebuie prezis, ci creat.

L-am vazut si pe seducatorul Riz Khan, pe care il stiam din tineretele mele, de la CNN – acum este la Al Jazeera – si mi-am reamintit ca exista oameni fermecatori de la natura. Bun, o parte din afabilitatea lui era training si experienta – dar restul… restul…

Conferinta precum conferinta – mai degraba educativa decit informatva. Show-ul statea in persoanlele adunate acolo, in diferentele de stil, de gindire, de limbaj, (inclusiv de body language) dintre Est si Vest, dintre jurnalisti sau oameni de media si politiceni/diplomati… Si daca eu si neamtul ziceam acelasi lucru, mai degraba imi dadeau mie crezare, caci veneam dintr-o lume care celor din regiune le este cunoscuta, dintr-o societate autoritara si controlata care inca mai functioneaza, la nivel de reflexe si resorturi – si la noi… Eu eram dovada ca se poate… poate nu acum, poate nu asa, dar cumva se poate… mai mult…

Sute de webcasteri americani sunt azi in “greva tacerii”, pentru a protesta fata de o decizie a Copyright Royalty Board care a aprobat cresterea spectaculoasa a cotelor datorate ca drepturilor de autor. Decizia, care va intra in vigoare in 15 iulie, prevede plata, la cotele sporite, retroactiv, din ianuarie 2006. Sunt afectati in aceasi masura cei care emit doar pe Internet, dar si posturile de radio “traditionale” care au si emisie online. Potrivit cifrelor industriei, sumele datorate in baza noilor reglementari pot ajunge si la 300% din veniturile unei statii independente – adica reducerea acesteia la faliment.
Amanunte despre campania Save The Net Radio gasiti aici.

UPDATE: La propunerea lui Zugu, iata si punctul de vedere al SoundExchange, organismul de gestionare colectiva a drepturilor de autor. Il gasiti aici.

Parlamentul din Kirgistan a adoptat o lege prin care scoate insulta si calomnia din Codul Penal . Legea asteapta acum aprobarea presedintelui Kurmanbek Bakiev. Masura survine deciziei prezidentiale de a da “unda verde” legii privind transformarea televiziunii de stat in televiziune publica – masura pe care o respinsese anul trecut.

O colectie interesanta de bloguri din Asia Centrala si Caucaz, aici.

Saptamana aceasta, si Adunarea Nationala din Cambodgia a luat o decizie similara, potrivit International Federation of Journalists.

Presedintele Boliviei, Evo Morales, fost cultivator de coca, vrea sa reabiliteze imaginea sifonata a plantei sacre. Potrivit priectului noii Constitutii boliviene, initiata de Morales, frunza de coca va figura pe stema tarii, alaturi de lama si de condor. „Laurii si frunzele de maslin vor fi inlocuite cu frunzele sacre de coca – simbol al economiei noastre si al perseverentei poporului“, se arata in proiectul constitutional, care sustine ca frunzele de laur sau de maslin sint simboluri “exclusiv europene”.
Dar lovitura cea mai grea esta data de interdictia ce va impusa companiilor occidentale de a utiliza numele “plantei sacre” în denumirile comerciale. Ghici ciuperca cine! Mai multe detalii, in Cotidianul.

Eu a?a zic: ar fi trebuit s? ne unim cu Armenia. Au o buc?t?rie de vis, plin? de arome, unde legume combinate fastuos ?in companie unor c?rnuri tratate b?rb?te?te, cu condimente de tot felul, au brânzeturi cu dichis, au mur?turi picante, au patru feluri de sarmale, cu tot felul de umpluturi ?i ni?te dulciuri de-?i pierzi min?ile (“tot felul de cire?e umplute cu tot felul de alune”). Au vinuri pe toate gusturile ?i un cognac – pardon, un brandy remarcabil. ?i, Doamne, ce cafele la ibric pot face oamenii aia! Cafeaua este “armeneasc?” – a?a cum în Grecia este “greceasc?”, în Bosnia – “bosniac?” iar la noi ?i prin alte p?r?i (cu mai mare rigoare culinar? ?i mai pu?ine r?zboaie) e “turceasc?”. Au ?i “oligarhi” (un soi de “moguli”), au mari filantropi care aduc în ?ar? ce au adunat prin alte p?r?i, au alegeri ?i campanii electorale ca la noi. Dar s-o lu?m pe rând.

Eu nu cred în conciden?e – orice se-ntâmpl?, se întâmpl? dintr-o cauz? anume. Înc? mai stau s? socotesc cam care sunt ?ansele ca o persoan? ca mine, f?r? nici un fel de afinit??i anterioare, f?r? r?d?cini culturale sau etnice cu Armenia s? ajung? la Yerevan de trei ori într-un an de zile. mai mult…