Preşedintele Traian Băsescu a semnat azi decretele de promulgare a Codului Civil şi Codului Penal.
Se încheie astfel epopeea adoptării documentelor de temelie ale sistemului juridic românesc, cu bunele şi relele lor (de care s-a tot vorbit din februarie încoace). Se termină, ziceam, în aceeaşi notă de “ba pe-a mamii dumneavoastră” în care a început (fără consultare publică temeinică, fără studii de impact, fără dezbatere parlamentară largă), prin încălcarea unei promisiuni făcute de preşedinte. În întâlnirea lui cu organizaţiile Coaliţiei “Opriţi Codurile”, Traian Băsescu a promis că va avea grijă ca amendamentele societăţii civile să fie respectate, că va respinge de la promulgare textele care contravin acestor amendamente. Şi, mai mult, că va promulga Codurile în ultima din cele 20 de zile permise de lege, tocmai pentru a da tuturor posibilitatea de a-i trimite observaţii asupra formei finale a Codurilor. Promulgarea de azi încalcă (şi) această promisiune – poate cea mai uşor de respectat. Codurile au fost trimise spre promulgare pe 1 iulie. Conform Constitutiei:

ARTICOLUL 77
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

Cum ar spune englezul, restul e aritmetică. Noi (membrii Coaliţiei) i-am trimis preşedintelui observatiile noastre, puse aici:

Să discuţi despre libertatea de expresie într-o ţară în care justiţia a interzis YouTube pare a fi o glumă. Nu este – pentru că libertatea de exprimare pare a fi pusă în valoare de limitările ei, nu de exercitarea ei lipsită de obstacole. Facultatea de Drept a Universităţii Bilgi din Istanbul organizează, an de an, o astfel de întâlnire – ca să aducă aminte lumii că exista libertate şi exista -vai – şi negarea ei. Am aflat azi lucruri care m-au făcut să mă gândesc încă şi mai abitir la Codurile naostre, văzând cum pot fi utilizate prevederi aparent benigne pentru a face ceea ce vor stapânii zilei să facă.

Am aflat că poţi face puşcărie dacă foloseşti literele Q, X şi W – litere care nu există în limba turcă, ci doar în kurdă. Deci, dacă scrii Taksim (faimos cartier din Istanbul), eşti bun. Taxim scrii – puşcăria te manâncă, pentru a nu fi respectat limba turcă, protejată prin art. 222 din Codul Penal. Generation X? X-Men? IQ? Try again…

Tot puşcăria te manâncă – şi aici am fost foarte aproape, teoretic, pentru că eu folosesc aceşti termeni cu drag – dacă zici de “efendi”, de “hadji” sau de “paşa”. De ce? Pentru că aceşti termeni sunt reminsicenţe din epoca otomană şi constituie o negare a revoluţiei turce conduse de Ataturk. Aşadar, nu ai voie să zici de hagialîc, deşi guvernul organizează pelerinaje la locurile sfinte.

Dacă ţi se urăşte cu binele, scrii de Abdullah Ocealan si îi spui “domnul Ocealan”. În limba turcă, “domnul” înseamnă şi “stimatul”. “Stimatul Ocealan” înseamnă apologia crimei şi criminalului – pedeapsa o intuiţi, deja. Articolul 215 CP zice: până la 2 ani la mititica. Glumă? Hmmm… În 2006-2007, 7884 de persoane au fost traduse în justiţie pentru a-i fi spus liderului PKK “domnul”. Dintre acestea, 949 au fost deocamdata condamnate şi alte 6000 de procese continuă.

Pentru amatorii de distopii (cu kebap, lokum si sugiuc), iata si neasemuita poveste a organizaţiei LAMBDA, reprezentând gay, lesbiene, bisexuali şi transexuali. Împotriva ei s-a deschis un proces în justiţie, cerându-i-se desfiinţarea. Temeiurile cererii sunt absolut minunate. Întâi de toate, nu există cuvântul “Lambda” în limba turcă – deci o atare asociaţie nu trebuie nici ea să existe. Apoi, Constituţia nu recunoaşte decât “femei” şi “bărbaţi” – aşa că bisexualii şi transexualii nici ei nu există. În plus, în statutul organizaţiei nu face nicio referire la Ataturk şi republică, ceea ce este de ruşine. Iată şi exerciţiul de imaginaţie pe care vi-l propun: elaboraţi un paragraf de statut legal al unei organizaţii GLBT care să faca referie la Ataturk. Sau Stalin. Sau Ceauşescu…

Altfel, Istanbulul e minunat. Bosforul la apus îşi taie respiraţia. Pun pariu că şi cenzura are acelaşi efect…

Senatorul Urban Iulian a pus aici prima parte din Codul Civil, cea care conţine articolele care reglementează libertatea de exprimare. Forma finală, cea rezultată din negocierile cu experţii ministerului Justiţiei şi cu membrii comisiei parlamentare speciale, este cea subliniata cu galben.

Interesante pentru activitatea presei – si nu numai sunt articolele 77 pina la 89 , 262 pina la 270 si 272. veti vedea ca au disparut toate articolele care (supra)reglementau dreptul la replica (el este reglementat in Legea Audiovizualului, pentru radio si TV) si apar niste exceptii pentru presa la masurile reparatorii. In forma initiala, articolul ar fi permis interzicerea apariţiei unui material de presă – ceea ce ar echivala cu cenzura.

Vă vine sa credeţi sau nu, dar senatorul Iulian a susţinut alaturi ne noi (organizaţiile de media) eliminarea acestor prevederi excesive. Bloggingul e ca sportul: dezvolta “muşchiul” exersat. În cazul acesta – respectul pentru libertatea de exprimare.

Nu ştiu de când nu am mai avut parte de atât zarvă şi recunosc că mă simt ca acela care are de cărat pepeni mulţi cu doar două braţe. Lăsând (un pic şi cu amărăciune) Moldova deoparte, vă semnalez că la începutul săptămânii viitoare, comisia parlamentară pentru dezbaterea Codului Penal şi a Codului de procedură penală va relua discuţiile de acolo de unde le-a lăsat – anume de la articolul 221. Şi va ajunger mintenaş la Articolul 225 . Violarea vieţii private, care pedepseşte cu închisoarea pînă la 6 luni fotografierea sau înregistrarea unei persoane aflate într-o locuinţă, dependinţă sau “loc împrejmuit” şi cu până la 2 ani – divulgarea, prezentarea sau difuzarea acestora către terţi.

Deci, jurnaliştii iar riscă să mergă la puşcărie – căci modul în care este frazată protecţia “interesului public” nu este suficientă.
Iată, citiţi şi vă îngroziţi şi voi – sau spuneţi-mi că (iar) exagerez.

Art. 225 Violarea vieţii private
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin:
a)ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o
locuinţă, încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de acestea, sau a unei convorbiri
private;
b) fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini cu o persoană aflată într-o locuinţă,
încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de acestea,
se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor,
convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginilea, cdă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de
făptuitor;
c) dacă făptuitorul, a flat întâmplător într- un anumit loc, surprinde săvârşirea unei
infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte care pun în pericol un interes public.

Reprezentantul pentru Libertatea Presei al OSCE, Miklos Haraszti, a cerut preşedintelui Băsescu să nu promulge legea Ghişe-Funar, catalogând-o drept “o imixtiune politică drastică în libertatea editorială”.

Nu văd cum a comanda editorilor să prezinte 50% ştiri pozitive poate contribui la înbunătăţirea climatului general şi oferi publicului o reprezentare echilibrată a vieţii de zi cu zi. Însăşi diversitatea ştirilor nerestricţionate este ceea ce face ca publicul să fie bine informat iar regula adoptată va diminua acest pluralism.

International Heral Tribune publică această informaţie. În ştire se aminteşte că “legislatori naţionalişti” au fost iniţiatorii legii, ceea ce nu este intru totul corect şi că dl, Ghişe s-a contaminat de bolile ruşinoase ale mai reputatului co-autor al legii.

Chestiunea Legii Ghişe-Funar este şi tema de dezbatere a publicaţiei IJNet, un newsletter săptămânal realizat de International Center for Journalists (ICFJ) şi circulat în lumea întreagă.

Articolul şi comentariile, aici.

World Press Freedom Committee a dat publicitatii un comprehensiv raport (305 pagini) privind starea legislatiei privind insulta, calomnia si blasfemia la nivel global.

Raportul It’s A Crime: How Insult Laws Stifle Press Freedom ( in ingrijirea lui Marilyn J. Greene) are un capitol despre Romania (pag. 103 si urmatoarele) in care este redata pe larg decizia Curtii Constitutionale privind reincriminarea insultei si calomniei.

Majoritatea tarilor vest-europene considera calomnia delict penal, in baza unor legi ce dateaza din secolul al XIX-lea si nu reusesc sa stabilieasca un echilibru corect intre protectia reputatiei persoanei si dreptul la libera exprimare, se arata intr-o scrisoare adresata recent presedintelui OSCE de catre organizatia internationala Article XIX. Astfel, din cele sase cazuri privitoare la libertatea de exprimare judecate in 2005 de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cinci vizau state vest-europene si in patru dintre cazuri Curtea a identificat incalcari ale libertatii de expresie.

De asemenea, democratiile occidentale au mers prea departe cu legislatia anti-terorism, utilizind-o ca fundament pentru inabusirea protestelor civice.

Accesul la informatii in tarile occidentale este uneori demonstrat mai slab decit in noile democratii est-europene.

In egala masura, tarile occidentale au legi care ofera protectie excesiva unor grupuri religioase sau de alta natura, in detrimentul libertatii de exprimare. Exista trei tipuri de astfel de legi: cele referitoare la blasfemie (care interzic luarea in deridere sau negarea unei religii); legile “negarii”, care interzic contestarea existentei unui eveniment istoric, de regula un genocid; legi privind discursul incitator la ura care protejeaza indivizii impotriva atacurilor verbale pe criterii nationale, religioase sau rasiale.

Textul integral al scrisorii, cu exemple concrete si cu recomandarile organizatiei Article XIX, aici: mai mult…

Parlamentul din Kirgistan a adoptat o lege prin care scoate insulta si calomnia din Codul Penal . Legea asteapta acum aprobarea presedintelui Kurmanbek Bakiev. Masura survine deciziei prezidentiale de a da “unda verde” legii privind transformarea televiziunii de stat in televiziune publica – masura pe care o respinsese anul trecut.

O colectie interesanta de bloguri din Asia Centrala si Caucaz, aici.

Saptamana aceasta, si Adunarea Nationala din Cambodgia a luat o decizie similara, potrivit International Federation of Journalists.

OSCE considera ca reintroducerea insultei si calomniei in Codul Penal este ingrijoratoare si constituite un pas inapoi in realizarea unui cadru favorabil functionarii libere a presei.

Reprezentantul pentru libertatea presei al OSCE, Miklos Haraszti, si-a prezentat azi raportul in fata Consiliului permanent al OSCE. In sectiunea despre Romania, Haraszti arata:

Sunt ingrijorat de decizia din 18 ianuarie 2007 a Curtii Constitutionale a Romaniei care a anulat decriminalizarea insultei si calomniei, un amendament adoptat de Parlament in 2006. Curtea a considerat ca eliminarea din Codul Penal a articolelor referitoare la insulta si calomnie a condus la o situatie legislativa neconforma cu Constitutia.
Aceasta decizie contravine nu numai indelungilor eforturi depuse de departamentul meu, ci si apelului din mai 2006 al domnului Terry Davis, Secretar General al Consiliului Europei, adresat tuturor statelor membre, de a lua masuri in vederea mutarii delictelor de calomnie din domeniul legii penale in cel la legii civile. Vad in decizia Curtii un pas inapoi in realizarea unui mediu de functionare favorabil presei din Romania.
Cu toate acestea, sper ca Parlamentul sa ia in considerare alte masuri care sa raspunda grijii exprimate de Curtea Constitutionala fata de “protectia deminitatii”, si nu sa repuna in vigoare vechile articole din Codul Penal. Departamentul meu va continua sa monitorizeze situatia.

Este pentru a doua oara in ultimul an cand Romania este citata in raportul Reprezentantului pentru libertatea presei cu incalcari ale libertatii presei. In iulie 2006, raportul prezenta cazul de hartuire a ziaristilor Marian Garleanu si Sebastian Oancea in urma scurgerii unor informatii secrete. Demersul de atunci al OSCE a ramas fara raspuns din partea autoritatilor romane.

Mar?i, 27 martie, se împlinesc cele 45 de zile în care Parlamentul ar fi trebuit sa ia m?suri pentru transpunerea în via?a (vede?i ce frumos le zic?) a deciziei Cur?ii Constitu?ionale prin care este declarat? drept neconstitu?ional? abrogarea articolelor din Codul Penal referitoare la insult? ?i calomnie. Dup? ?tiin?a mea, nu exist? nicio ini?iativ? legislativ? în sensul reintroducerii insultei ?i calomniei în Codul Penal. Ramâne, atunci, textul vechi, reintrodus în lege de Curtea Constitu?ional?? Parc? nici a?a nu e bine, c?ci CC nu poate b?ga nimic în lege, acesta fiind apanajul Parlamentului. Ce ne facem, fetelor?

Pentru împrosp?tarea memoriei: decizia 61/18 ianuraie 2007 aici. Ale comentarii aici