Se află, de azi, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, un proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Acesta spune aşa:

“(3^1) Verificarea prezentei asiguraţilor aflaţi în incapacitate temporară de muncă la adresa de domiciliu sau la reşedinţa indicata, se poate efectua de către plătitorii de indemnizaţii însotiti de un reprezentant al politiei, cu respectarea programului individual de recuperare recomandat de către medicul specialist.”

Adică, vor veni domnul poliţist şi reprezentantul angajatorului să vada dacă zac la pat? Cu ce drept constituţional vor intra ei în casa mea? Cu mandat de la cine?

Da, mă rog, pot să le dau drumul – dacă vreau. Dar, în baza pârdalnicei de Constituţii, nu mă poate obliga nimeni să fac asta. Acelaşi proiect de OUG mai spune, însă:

„ (3^2) Pentru persoanele aflate în incapacitate temporară de muncă, care refuză verificarea prezenţei în condiţiile alin. (3^1), plata indemnizaţiilor încetează de la data la care s-a constatat acest fapt, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare.”

Adică, ori apar la apel, în prag, ori nu mai beneficiez de un drept stabilit prin lege… Prezumţia mea de nevinovăţie unde este?

Înţeleg prea bine raţiunile Ministerului când încearcă să stavăilească avalanşa de concedii medicale pe care le suspectează ca fiind “în falş” – şi pe mine mă interesează daca banii publici se duc la cine are cu adevărat nevoie de ei. Dar cred că măsura “verificării prezenţei la domiciliu” merge dincolo de limitele democratice. Cauza concediilor medicale falsificate se află în cabinetele doctorilor care le dau – zic eu. Or fi ei, oare, pedepsiţi într-un fel daca eu nu stau acasă?

Presupun că se va inventa şi postul de poliţist de intimitate, de poliţist de la capul patului – cel însărcinat să îi însoţească pe reprezentanţii angajatorilor să verifice bolnavii. Oare aştia nu or costa bani? Publici, evident.

Proiectul este pus în dezbatere publică, după cum spuneam. Vă invit să vă trimiteţi comentariile şi acolo. Nu că nu mi-aş dori să aud ce credeţi despre acest subiect. Dar transparenţa decizională, cea care obligă autorităţile la consultare publică, nu e decât un joc de mimă dacă cei consultaţi nu reacţionează.

Ca să citez din clasici, consideraţi-vă consultaţi!

În septembrie 2009, Bobby Păunescu declara, într-un interviu acordat României Libere:

Nu demult, Patrick, un astrolog din Los Angeles, prieten cu Anastasia Soare, faimoasa “regina a sprancenelor” de la Hollywood, mi-a prezis ca o sa imi pierd complet interesul fata de ceea ce fac si ca o sa ma duc intr-o cu totul alta directie. Eu cred foarte mult in astrologie. (…) Practic, de aproape doi ani, ponderea afacerilor in activitatea mea curenta a inceput sa scada, iar pana la finele anului va ajunge la zero. Vor mai ramane numai proiectele legate de film. Si sunt multe, inclusiv la nivel international. Ma voi concentra pe Mandragora (casa de productie pe care o detine – n.r.), care in curand va avea un birou la Paris.

Ieri, a fost anunţată preluarea de către Bobby Păunescu a titlurilor Evenimentul Zilei şi Capital. Acelaşi domn Păunescu declara (citez paginademedia):

“Mi se pare o oportunitate, în condiţiile pieţei. România este mult sub nivelul cheltuielilor de publicitate pe cap de locuitor, comparativ cu ţările din jur. Piaţa are potenţial.”

Eu am două întrebări (mai mult retorice):
1. Ce s-a schimbat în România şi în piaţa ei de media din septembrie 2009 pînă în februarie 2010 de a devenit plină de oportunităţi şi potenţial?
2. După această achiziţie, Bobby Păunescu se califică să devină “mogul”?

Ne arată Iulian Comănescu că se poate cânta Pink Floyd şi la acordeon.
Iata, eu îi/vă demonstrez că se poate cânta Nirvana la kobyz şi tungur (toba şamanică) şi în tehnica vocală “karhyraa” (cântatul din gât).
Deci, Bugotak, cântând Kaar Mege (Rape me). După cum au spus artiştii kazahi, textul este similar cu cel original, doar că este despre un cal.

Bugotak – Kaar Mege (Nirvana’s Rape Me)

Pentru cei cu gusturi mai clasice, Beatles aici.

Studiind astăzi Clasificarea ocupaţiilor din România, am avut revelaţia faptului că există profesiunea de poet:

245111 Poet

Nivelul de instruire: 4 (studii superioare)

Grupa majora 2 – Specialisti cu ocupatii intelectuale si stiintifice

Subgrupa majora 24 – Alti specialisti cu ocupatii intelectuale si stiintifice

Grupa minora 245 – Scriitori si artisti creatori, interpreti si asimilati

Grupa de baza 2451 – Scriitori, ziaristi si asimilati

Haideţi să scriem împreună standardul ocupaţional şi lista de competenţe! Mi se pare o misiune pentru care merită să ne străduim! Voluntari?

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a amendat, cu cate 5.000 de lei:
- Radio ZU, pentru a fi difuzat parodierea unor poezii ale poetului Mihai Eminescu ce nu ţineau cont de protecţia copiilor şi de obligaţia de a asigura “informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului”, precum şi reflectarea “diversităţii culturale, în respectul identităţii naţionale şi europene”
- Radio 21, care a a transmis “o parodie cu text vulgar după poezia “Luceafărul” de Mihai Eminescu, prevederile art. 39, alin. 2 şi ale art. 3, alin. 1 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi ale art. 89 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual

Art. 3, alin. 1 din Legea Audiovizualului spune aşa:

Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului.

Iar art. 39 (2) zice:

Difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare ori datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.

Înţelegem că Zu şi 21 au spus măscări pe post de dimineaţă – şi asta e contrar legii. Menţionez că nu am ascultat repectivele parodii – şi nu mă pronunţ asupra calităţii de “măscări” .

Ceea ce mă îngrijorează este o declaraţie a distinsului pianist Dan Grigore, membru CNA, citat de România Liberă:

E o blasfemie de ziua nationala. E vorba de un patrimoniu national, care este sfant pentru natia romana (…) Se face o parodie pe versurile lui Mihai Eminescu, de ziua poetului national”, a spus Dan Grigore. “Eu as face intrerupere de emisiune pentru asa ceva, un atentat de prost gust, de mizerabilitate, de josnicie, la poezia lui Mihai Eminescu. Eu as intrerupe 3 ore emisia, daca legea mi-ar permite”, a precizat Dan Grigore.

Genul acesta de discurs naţionalist-culturaloid ma pune pe gânduri. În “libera formare a opiniilor” pe care o apără CNA nu intră şi libertatea de a nu-ţi plăcea Mihai Eminescu? Parodia, în sine, este o crimă? Ba, mai mult, o blasfemie? Şi dacă, pentru mine, 31 martie este “sărbătoarea naţională”? Nu ştiţi ce e 31 martie? ia să vedem cine ştie…

Aşa că, în momemhtele mele bune, mă bucur că CNA îşi bazează deciziile pe lege. În cele de depresie, îmi smulg părul, fir cu fir, la gîndul că argumente ca cel de mai sus încă mai sînt vehiculate…

Dacă se mai îndoia cineva de puterea bloggingului – avem dovada! Spitalul de psihiatrie din Chişinău şi-a scos imnul de pe site. Nu ştiu daca s-au ruşinat sau pur şi simplu traficul i-a scos (pardon!) din minţi şi le-a prabuşit serverele, cert este ca imnul a dispărut din cele două locaţii pe cale ştiam eu.
Dar cum mare este puterea Internetului, nu e totul pierdut. Il putem oricând asculta pe Trilulilu.

Altfel, ca să citez din site-ul aceleiaşi distinse instituţii, “Vă mulţumim că ne-aţi vizitat!”. Un MMIX minunat tuturor!

Stiu ca aveti treaba cu noul Guvern si ca eu par/sunt de-a dreptul frivola cu postul acesta, dar nu pot sa ma abtin.

Salutari din Chisinau! Unde am gasit aceasta nou sursa de incintare: imnul institutiilor publice.

Iata aici imnul Serviciului de Informatii si Securitate al Republicii Moldova:

NUMELE NOSTRU NU E SCRIS ÎN CARTE,
NU-I PRONUNŢAT CU SLAVE DE SALUT,
DAR CERCETAREA DĂ FRUMOASE ROADE,
SECURITATEA E AL NOSTRU SCUT.

Chiar ca!
Sa va convingeti: textul aici si muzica aici

Iata si Oda Centrului pentru Combaterea Criminalitatii Economice si a Coruptiei (CCCEC – de unde si titlul) – aici

Favoritul meu, dintre toate – si cel mai nou slagar in Chisinau – este Imnul Spitalului de Psihiatrie. Ceea ce ma sperie infiorator este ca vorbeste de “integul popor” si “viitor”. Brrr!

Aflu ca exista si un Imn al procurorilor, dar este, normal, la secret. Am gasit doar o referinta documentara, din momentul in care a fost adoptat.

Caut cu infrigurare “imnul” Institutului de medicina legala.

Cazul Mailat are implicatii neasteptate: grupul de extrema dreapta din Parlamentul European – Identitate, Traditie si Suveranitate – este pe cale sa se destrame. Reprezentantii Partidului Romania Mare au amenintat cu retragerea din grup, revoltati fiind de declaratiile publice ale Alessandrei Mussolini, conform careia “romanii incalca legea in mod obisnuit”.
Grupul ITS a luat nastere dupa aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana. Venirea PRMistilor in Parlament a permis constituirea grupului de extrema dreapta. Conform regulamentului institutiei europene, un grup parlamentar se poate forma daca are cel putin 20 de membri. Retragerea celor 5 parlamentari PRM ar aduce grupul la 18 membri, ceea ce ar echivala cu desfiintarea lui.

Stirea BBC pe larg, aici.

Evenimentul Zilei de azi ridica la nivel national o tema introdusa la nivel local, de ziarul Kronika: “In 2006, ziarele lui Verestoy au luat grosul din reclama Postei”. Articolele demonstreaza cu cifre si declaratii ca pe mandatul lui Nagy Zsolt (fostul ministru al MCTI, responsabil si de Posta), ziarele colegului sau de partid Verestoy Attila au incasat grosul fondurilor de publicitate ale Postei Romane.

Ceea ce ma intriga la acest articol este faptul ca nicaieri in cuprinsul lui nu se furnizeaza si date de tiraj, penetrare, indicatori demografici – date care stau la baza oricarei decizii de atribuire a contractelor de publicitate. Asta cu atit mai mult cu cit legea presupune obligatia utilizarii acestor date in cintarirea ofertelor.

Dincolo de apropierea fireasca in logica suspiciunii jurnalistice (o suspiciune profesionala sanatoasa) Nagy – Verestoy, ar fi fost citeva aspecte care ar fi dat mai multa greutate articolului: a fost respectata legea? S-a facut licitatie publica pentru aceste fonduri? (articolul vorbeste de “medieri” – total ilegal!) Au fost indicati parametrii de evaluare a ofertelor? Sunt acesti parametri conformi practicii de afaceri (tiraje seminificative, acoperire demografica suficienta, distributie geografica si de public-tinta conform caietului de sarcini, etc).

Ca una care a contribuit la punerea subiectului “publicitate prietenoasa pentru presa prietenoasa” pe agenda publica si care a facilitat schimbarile legislative menite sa creasca transprenta alocarii si responsabilizarea autoritatilor publice, trebuie sa recunosc ca simpla suspiciune nu ma mai satisface. In lipsa acestor elemente concrete de conformitate legala, articolul din EVZ lasa loc la interpretari si puneri sub semnul intrebarii, care ii stirbesc din forta.

Stiti care este cel mai bun jurnalist de investigatie de limba maghiara din Romania, la momentul acesta? Se numeste Szekeres Attila István, are 42 de ani si, in afara de jurnalism, se ocupa (compune? deseneaza? realizeaza?) steme, fiind unul dintre cei sase graficieni heraldisti abilitati de Comisia Nationala de Heraldica, Genealogie si Sigilografie a Academiei Române. A scris despre niste mismasuri cu terenuri – si le-au primit oamenii inapoi. Proprietarii de drept, adica.
N-ati auzit de el pina acum? Nici eu. Pentru ca, desi activa, bine organizata, bine structurata, Uniunea Jurnalistilor Maghiari din Romania (cu care colaborez de ani buni) este foarte discreta. Atit de discreta incit nici ceremoniile anuale de premiere (evenimente de vizibilitate, momente de posibila solidaritate profesionala) nu razbat in “presa romaneasca”.
Aceasta fractura de comunicare ” pe linii lingvistice de demarcatie” mi se pare nenaturala. Indiferent de limba de exprimare, ca jurnalisti, ne confruntam cu aceleasi probleme. Stiu de la colegii maghiari ca “ai lor” sunt la fel ca si “ai nostri”, ca informatia se ascunde la fel si pe romaneste, si in maghiara, ca hartuirea jurnalistilor se traduce perfect in ambele limbi. Si-atunci, de ce ne ignoram?

Mai multe despre premiile UJMR, aici: mai mult…