Douăzeci şi două de secunde de ştiri despre administraţia locală pentru fiecare jumătate de oră de program de ştiri – acesta este raportul în emisiunile televiziunilor din Los Angeles, potrivit unui raport recent, comentat de LA Times.

Studiul, realizat de USC Norman Lear Center, arata că, într-un program de ştiri de jumătate de oră, 8 minute merg spre publicitate, iar alte 7 minute şi jumătate redau ştiri care se petrec în fara zonei Californiei de Sud. Sportul, vremea şi teaser-ele totalizează, şi ele, aporape şase minute. În minutele rămase se difuzează ştiri locale, dar numai o pondere foarte mică este alocată administraţiei locale.

Răspunsul FCC (Federal Communications Commission, autoritate de reglementare în comunicaţii a SUA) s-a declarat alarmată de rezultate, subliniind că, în baza dreptului de utilizare a spectrului de frecvenţe, radiodifuzorii ar trebui să difuzeze programe care să răspundă nevoilor şi problemelor comunităţii.

Eu de mult mă gândesc la cum ar arăta un astfel de studiu pe audiovizualul românesc, cât “localism” mai avem acum, în preajma digitalizării.

PS Mulţam, Geo Scripcariu.

Se află, de azi, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, un proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Acesta spune aşa:

“(3^1) Verificarea prezentei asiguraţilor aflaţi în incapacitate temporară de muncă la adresa de domiciliu sau la reşedinţa indicata, se poate efectua de către plătitorii de indemnizaţii însotiti de un reprezentant al politiei, cu respectarea programului individual de recuperare recomandat de către medicul specialist.”

Adică, vor veni domnul poliţist şi reprezentantul angajatorului să vada dacă zac la pat? Cu ce drept constituţional vor intra ei în casa mea? Cu mandat de la cine?

Da, mă rog, pot să le dau drumul – dacă vreau. Dar, în baza pârdalnicei de Constituţii, nu mă poate obliga nimeni să fac asta. Acelaşi proiect de OUG mai spune, însă:

„ (3^2) Pentru persoanele aflate în incapacitate temporară de muncă, care refuză verificarea prezenţei în condiţiile alin. (3^1), plata indemnizaţiilor încetează de la data la care s-a constatat acest fapt, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare.”

Adică, ori apar la apel, în prag, ori nu mai beneficiez de un drept stabilit prin lege… Prezumţia mea de nevinovăţie unde este?

Înţeleg prea bine raţiunile Ministerului când încearcă să stavăilească avalanşa de concedii medicale pe care le suspectează ca fiind “în falş” – şi pe mine mă interesează daca banii publici se duc la cine are cu adevărat nevoie de ei. Dar cred că măsura “verificării prezenţei la domiciliu” merge dincolo de limitele democratice. Cauza concediilor medicale falsificate se află în cabinetele doctorilor care le dau – zic eu. Or fi ei, oare, pedepsiţi într-un fel daca eu nu stau acasă?

Presupun că se va inventa şi postul de poliţist de intimitate, de poliţist de la capul patului – cel însărcinat să îi însoţească pe reprezentanţii angajatorilor să verifice bolnavii. Oare aştia nu or costa bani? Publici, evident.

Proiectul este pus în dezbatere publică, după cum spuneam. Vă invit să vă trimiteţi comentariile şi acolo. Nu că nu mi-aş dori să aud ce credeţi despre acest subiect. Dar transparenţa decizională, cea care obligă autorităţile la consultare publică, nu e decât un joc de mimă dacă cei consultaţi nu reacţionează.

Ca să citez din clasici, consideraţi-vă consultaţi!