Am participat în destule jurii pe probleme de jurnalism şi nu mi s-a întâmplat până acum să fiu în grav dezacord cu confraţii mei “juraţi”. Mi s-a întâmplă acum şi -culmea! – într-un program în care CJI este partener. Şi nu oricum – ci văzând că un material pe care eu am refuzat să îl punctez a primit premiul întâi.

Un material în care o copilă de 16 ani, violată în mod repetat de tată, este supusă unor întrebări extrem de brutale despre ce îi spunea şi ce îi făcea tatăl şi cum se apăra ea de el şi dacă nu a încercat să îi explice că îi este fiică şi nu soţie. Am considerat că materialul cu pricina nu respectă demnitatea fetei, încalcă legislaţia audiovizualului (care cere ca, în oricede situaţii, să primeze “interesul superior al copilului”) – şi l-am considerat neeligibil pentru jurizare. În plus, materialul are 47 de minute, limita impusă candidaţilor fiind de maxim 25 de minute.

Toate acestea s-au petrecut în cadrul programului “Interesul public pe agenda media“, care vizează creşterea capacităţii presei româneşti de a produce documentare, derulat de Fundatia Soros în parteneriat cu CJI. Tema de anul acesta a fost “Migraţia”.

Jurizarea s-a făcut în urma contabilizării notărilor individuale făcute de membrii juriului. În urma acestei procesări (oneste, fără dubiu, în sistemul folosit), materialul cu pricina s-a clasat pe primul loc. Având în vedere că nu mă pot asocia unei decizii care intră atât de flagrant în conflict cu valorile şi opiniile mele, am înaintat Fundaţiei Soros o opinie separată cu rugămintea ca ea să fie postată alături de rezultatele jurizării.

Opinia separată nu este un vot de blam dat procesului sau celorlalţi membri ai juriului. Se practică la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi se publică alături de sentinţa Curţii. Ea evidenţiază poziţia semnatarilor – care diferă de cea a majorităţii. În ceea ce mă priveşte, am simţit că, dacă voi tăcea acum, nu voi mai putea deschide vreodată gura să vorbesc despre etică şi senzaţionalism în presă. Gestul meu este o afirmare a principiilor personale – nu un atac, o minimalizare sau o negare a principiilor altora sau a capacităţii lor de judecată. Am preferat solidarizării cu membrii juriului solidarizarea cu propriile-mi idei. Fiecare e liber să gândească cum crede – chiar şi eu.

Azi este Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti (The Right To Know Day), care celebrează peste tot în lume accesul al informaţiile de interes public. Faceţi un gest de celebrare individuală: depuneţi o cerere de informaţii la o autoritate publică. Întrebaţi-i ceva despre cum vă/ne guvernează, despre ce fac cu banii noştri.

Nu aveţi nevoie de formulare speciale, nu e nevoie să vă duceţi “la sediu”, un simplu e-mail e suficient. Menţionaţi doar “în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public”.

Ar trebui să vă răspundă în maxim 10 zile.

UPDATE: Sau ar trebui sa spun UPS-date. Ziua dreptului de a sti e pe 28 septembrie – adica a fost ieri. Nu ştiu ce e mai grav: ca nu ştiu când e RTKD sau ca nu ştiu ce zi e azi? Dar tot cred ca merită să trimitem câte o cerere de informaţii.

Ne arată Iulian Comănescu că se poate cânta Pink Floyd şi la acordeon.
Iata, eu îi/vă demonstrez că se poate cânta Nirvana la kobyz şi tungur (toba şamanică) şi în tehnica vocală “karhyraa” (cântatul din gât).
Deci, Bugotak, cântând Kaar Mege (Rape me). După cum au spus artiştii kazahi, textul este similar cu cel original, doar că este despre un cal.

Bugotak – Kaar Mege (Nirvana’s Rape Me)

Pentru cei cu gusturi mai clasice, Beatles aici.

Studiind astăzi Clasificarea ocupaţiilor din România, am avut revelaţia faptului că există profesiunea de poet:

245111 Poet

Nivelul de instruire: 4 (studii superioare)

Grupa majora 2 – Specialisti cu ocupatii intelectuale si stiintifice

Subgrupa majora 24 – Alti specialisti cu ocupatii intelectuale si stiintifice

Grupa minora 245 – Scriitori si artisti creatori, interpreti si asimilati

Grupa de baza 2451 – Scriitori, ziaristi si asimilati

Haideţi să scriem împreună standardul ocupaţional şi lista de competenţe! Mi se pare o misiune pentru care merită să ne străduim! Voluntari?

Our man Cohen împlineşte azi 75 de ani. Are încă farmec, are stamina şi are o auto-ironie care îl plasează dincolo de bine şi de rău. Este, probabil, mai cunoscut acum decât a fost la vremea tinereţii lui creatoare – şi faptul că aud Cohen cântând în crâşme, baruri, taverne şi cluburi stă mărturie acestei celebrităţi regăsite.
Our man Cohen are, începând de azi, propria lui placă pe nu mai puţin faimosul Chelsea Hotel din New York, pusă acolo de fanii lui noi şi vechi.

Eu, una, am plătit tribut ataşamentelor mele culturale petrecând trei nopţi în Chelsea – oripilându-mi cunoştinţele simandicoase şi stârnind fluierături admirative de la cei “ce ştiu”. Locul este fabulos, cu un aer (bine întreţinut) de decadenţă, ruină şi boemă. Camera mea avea un calorifer uriaş, modelul anilor ’50, cu vopseaua argintie ciupită ici şi colo, cu un balcon uriaş, care dădea spre stradă, ca să auzi toată rumoarea oraşului de la picioarele tale. Multe s-au întâmplat la Chelsea Hotel. Sid Vicious a omorât-o pe Nancy. Cohen şi Janis Joplin au făcut sex oral “on the unmade bed”. A.C. Clarke a scris Odiseea spaţiala 2001. Pereţii hotelului sunt o adevărată colecţie de artă – cu un Andy Warhol atârnând deasupra recepţiei. În hotel trăiesc turişti de-alde mine şi oameni care locuiesc acolo de 30 de ani (o fostă balerină şi pictoriţă, care hrăneşte pisicile hotelului). Un locatar cu pălărie verde îşi scoate cîinele la plimbare în fiecare zi, la ora 8. Două mame se întâlnesc în lift, ducându-şi cei trei puşti la şcoală, prin ploaie. E mişto rau să fii copil şi să creşti mare în Chelsea Hotel. Cred că-ţi schimbă viaţa.

Times Square e luminată și agitata ca întotdeauna – dar ciungă de o lumină. Bearcă. Ştirbă. Acolo unde statea Virgin Megastore, portul unde trăgeam la miezul nopții, “taverna” de unde îmi făceam plinul cu muzică, e acum o pata neagră. Virgin – gone. Tower records – gone. Plăcerea de a asculta și lucruri “la întâmplare”, de a frunzări CD-urile, ca să-ţi sară unul în braţe din dragoste la prima vedere, plăcerea de a descoperi lucruri pe care le uitaseşi de mult – gone. Dacă vreți muzică, luați-vă de pe net. Ce auziţi la radio, ce va spun prietenii, ce vorbeşte lumea… Ştiu că ştirea e veche, dar efectul vizual e devastator.

Megastore - gone. Just Virgin...