Astazi: 14 Feb 2012 Avadani.HotNews.ro   Blog.HotNews.ro   HotNews.ro   HotNews.ro (engl)   Presa regionala   Newsletter  
Postat in Info de Ioana Avădani pe 16 martie 2009, la ora 10:41 am

Chiar aşa: s-a dat din nou liber la contractele de publicitate din bani publici pe ochi frumoşi. Prin lege, de data asta.
Schimbările aduse (prin OUG 19/2009) legislatiei achiziţiilor publice (zisa OUG 34/2006) au următoarele efecte:
- Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea estimată nu depăşeşte echivalentul în lei a 15.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse, servicii sau lucrări. (art. 19).
- Creşte de la 2000 la 20.000 de euro valoarea contractelor de publicitate media, (valoare anuală cumulată, fără TVA) pentru care, autoritatea contractantă are obligaţia de a publica un anunţ de participare şi un anunţ de atribuire, în sistemul informatic de utilitate publică disponibil pe internet, la o adresă dedicată, precum şi pe pagina proprie de internet.
Acum, imaginaţi-vă cîte contracte de publicitate de 14.999 Euro vor exista – cu alocare directă. Sau de 19,999 – fără anunţ public pe www.publicitatepublică.ro.
Asta în condiţiile unui an electoral şi a unor fonduri structurale care se cer promovate prin presă de către unităţile guvernamentale de implementare.
Mie uneia mi-e cam silă. Ceea ce nu ar însemna mare lucru. Dar partea privind publicitatea din bani publici din OUG 34/2006 a fost negociata de guvernul anterior cu toţi cei interesaţi – industrie, asociaţii ale editorilor, ONG-uri de media, ONG-uri interesate în transparenţa actului de guvernare. Oare lor nu le-o fi silă?

avadani.hotnews.ro