Am simtit nevoia sa scriu acestea, pentru ca tare mindru si falnic mai este noul terminal al aeroportului Zvartnots (un fel de Otopeni armenesc). Aerisit (la propriu si la figurat), aer conditionat, wireless gratuit, cu un duty free corect dimensionat si foarte, foarte curat. Asta primavara (in aprilie), inca mai functiona vechiul terminal, ca din filmele sovietice din anii 60. Aeroportul este asezat chiar sub poala Araratului (da, stiu, am o obsesie ). Am putut vedea muntele in drum spre aeroport, pe la 3 dimineata, sub clar de luna – cu zapezile de pe virf sclipind. Frumos si fioros. Dar efectul a tinut putin, pentru ca peisajul a fost de indata “imbunatatit” de cartierul cunoscut sub numele de Las Vegas, un “Strip” borduit cu cazinouri si neoane colorate si nume din cele mai “originale”. Favoritul meu ramine, insa, cazinoul Cleopatra, aflat pe autostrada de nord, la iesirea din Yerevan, care are linga neoanele sale rosii-galben-verzi-albastre o ditamai piramida din piatra cenusie, mai funerara ca insasi piramidele.

Am primit de la regizorul Catalin Leescu urmatoarea cerere de “mina de ajutor”. Poate va intereseaza filmul romanesc, poate aveti 10 minute libere sa dati o fuga pina la cinematograful “de stat” de linga voi sa puneti trei intrebari. Iata mesajul lui Catalin:

Avem nevoie de sprijin logistic pentru elaborarea unui articol in noua revista de film pe care o lansam.

Subiectul articolului sunt cinematografele romanesti – asa cum sunt ele astazi. Avem nevoie de voluntari carora sa le pese de filmul romanesc suficient cat sa ne trimita cate o poza cu cinematograful local si sa puna cate trei intrebari conducerii acestora:

care este filmul cu cele mai mari incasari care a rulat in cinematograful dvs?
cati spectatori ati avut in ultimul an?
cand s-a facut ultima renovare?

Multumim mult,
The Filmsider Team

Daca va prindeti, iata si contactele lui Catalin Leescu:
/Filmmaker/
tel: +40 21 2229468/69/70
cell: +4 0788 242411
Petofi Sandor 13, sector 1, 011405,
Bucharest, Romania
catalin@carter.ro
_www.carter.ro_

Araratul este un soi de coloana vertebrala, unul dintre simbolurile fundamentale ale culturii armenesti – si faptul ca el se gaseste acum pe teritoriul Turciei sporeste nostalgia, amarciunea, dorul… greu de gasit un cuvint care sa descrie sentimentul. Totul este Ararat – de la cognac la hoteluri si ziare. (Da, si publicatia comunitatii armenesti din Romania tot Ararat se numeste). Se fac filme si se cinta cintece despre el.

Masivul este format din doua virfuri – unul conic, altul in forma de dom (cel mai masiv si mai capricios, mai scump vederii). Intre cele doua virfuri, o vale rotunjita – si aveti deja simbolul, semnul care marcheaza grafic Araratul – de unde si grafia din titlu. Pe acest simbol “in doua colturi” s-a jucat creativ Armenian Navy Band, in clipul lor la cintecul omonim.

Mai stiu despre el (si daca gresesc, va rog sa ma corectati) ca este cel mai mare masiv muntos care nu genereaza nici un curs de apa. Geologii spun ca roca este atit de poroasa incit muntele functioneaza ca un burete. Mie imi place sa cred ca de la Potop incoace, Araratul nu mai vrea sa auda de apa si face si el ce poate pentru a impiedica un nou diluviu.

Un ultim lucru pentru acum: Araratul imi dovedeste mie cit de dependenti suntem de tiparele noastre mentale. Stiu ca este un munte “mare” si mi-l imaginez “mare” – dar mereu ma surprinde (asa cum am sus, pina la taierea suflarii) cind il vad. Caci el se arata inca si mai mare decit credeam eu. Asta pentru ca muntii nostri “mari” sunt pe la jumatatea Araratului (care are vreo 5100 de metri) si asta este referinta mentala pe care o folosim in imaginatie. Tot astfel, am avut “probleme de acomodare” la Sarajevo, caci mi se parea bizar sa vad minarete si munti laolalta (caci, nu-i asa?, minaretele “cresc” numai la mare…:))

Va las acum singuri cu muntele – cit am apucat sa prind din el. Mai insist

Nu stiu daca minastirea Khor Virap este oficial considerata a fi leaganul crestinismului armenesc, dar mie asa imi pare a fi. Aici l-a osindit regele armean Tiridate al III-lea pe prietenul sau Grigorie (Krikor) la chinuri si silnicie intr-un put adinc, pentru credinta sa crestina. Paisprezece ani statu Grigorie in adincimea putului, miluit cu hrana si apa de satenii dimprejur. Cind regele cazu bolnav, doar rugaciunile prietenului sau au avut puterea de a-l vindeca. Ca multumire pentru vindecarea miraculoasa, regele se converti, cu intreaga familie si cu popor cu tot, la crestinism si il numi pe Grigorie, zis de atunci Iluminatorul, primul cap al bisericii armenesti (katolikos). Se intimplau acestea la anul 301 dupa Hristos. Pe locul caznelor lui Grigorie se inalta o minastire, care mai dainuie si azi, la poalele Araratului.

Am, din copilarie (petrecuta undeva pe linga Piata Unirii, cind mai era o piata in toata puterea cuvintului), amintiri cu caise mari cit pumnul, dulci si extrem de zemoase. In timp am pierdut aceste caise – de am crezut ca sunt rodul fanteziei mele, ca nu erau ele mari, ci mina mea de copil era cita era, ca poate nu erau nici atit de dulci, nici atit de zemoase (desi bluzele patate pe piept le tin minte foarte bine).

Le-am descoperit aici – caisele copilariei mele, doar ca inca mai parfumate, cu o vaga aroma de marasquino. Armenii le iubesc si se mindresc cu ele – ca de altfel, cu multe alte lucruri pe care ei considera ca le fac mai bine decit altii.

In materie de caise, eu zic ca au dreptate. Atit de neaos este caisul ca primul sau nume istoric, cel latinesc este prunus armenicus. Evident, istoria s-a amestecat si in caisele mele si conflictul armeano-turc (viu, la nivelul vietii de zi cu zi, si azi) a incercat sa alunge “armenicus” din numele fructei paradisiace. Nu stiu care mai e scorul, stiu doar ca eu as putea deveni cu usurinta caiso-dependenta. Am aflat ca e mai bine sa-ti cumperi fructele de la vinzatorii stradali, oricit de bizar(i) ar parea. Ca daca mergi in magazinele de tip “market” (mini- sau super-) pretul este dublu si calitatea este normala – dar nu excelenta. Nici piata mare nu este o solutie – pentru ca e si aceea un obiectiv turistic. Eu sunt, se pare, atit de vizibil ne-armeanca, incit si in piata caisele costa, pentru mine, dublu.

Dar, sincer, nu prea are importanta. Mi-am patat deja doua bluze cu amintiri din copilarie cu aroma de marasquino – si asta, cum zice reclama, e nepretuit.

PS. Promit solemn poze. Drept e ca din sala de clasa in care mi-am facut veacul pina acum, prea multe imagini n-am avut a trimite. Sala are ‘vedere spre Ararat’, dar n-am prins nicio poza ‘blog quality”. Persist.

.

Azi sunt furioasa. Colegul din Moldova care trebuia sa participe la scoala de vara nu a ajuns. Nu a fost lasat sa urce in avion, la Chisinau, de catre oficialii Austrian Airlines, pentru ca – citez din ce mi s-a spus – “nu este logic sa zbori de la Chisinau la Yerevan prin Viena”.

De cind se ocupa liniile aeriene de logica traseelor? Daca este atit de ilogic, de ce i s-a vindut biletul acesta lipsit de logica? Si de cind cetatenii unor tari trebuie sa zboare musai pe anumite trasee, doar pentru ca asa vor liniile aeriene?

Aici ploua in continuare. Stiu ca chestia asta o sa va scoata din minti – ii scoate din minti si pe armeni. Nici macar seful catedrei de limba rusa si limbi slavonice de la Universitate nu a mai intilnit asa ploaie lunga si rece in iulie.

Am invatat un cuvint armenesc: cioban. Va las sa ghiciti singuri ce inseamna. Mai tirziu, va dau raspunsul corect – si minunatul context in care l-am invatat. E cu politica, oligarhi si skanderbeg.

UPDATE: Colegul din Moldova a ajuns azi dimineata. Din surse dincolo de orice banuiala fac urmatoarea corectura: Nu la Chisinau, ci la Odessa s-a intimpat nemernicia. Asteapta acum scuzele companiei aeriene

Va salut din Yerevan, unde ingerul meu pazitor, dromomaniac cum este, m-a purtat din nou. Ma aflu, de data asta, la Universitate, unde predau la o scoala de vara pentru cadrele didactice din facultatile de jurnalism din regiune. Timp de doua saptamini voi blogui de aici, asa ca am infiintat o categorie ad-hoc. Numele local al Armeniei este Hayastan – de unde si numele categoriei.

Am gasit Yerevanul asa cum l-am lasat in aprilie, cind am venit ultima oara aici. Se construieste in continuare intr-un ritm nebun, se construieste inalt, desi locul e traditional “plat” – maxim 4 etaje. Dar cum nu exista metropola fara zgirie nori…

Am nimerit duminica in plina sarbatoare. Obiceiul locului – precrestin, dupa cite mi s-a spus – cere ca in fiecare 15 ulie sa uzi pe cine iti iese in cale. Este o sarbatoare nationala a stropirii si strazile aratau corespunzator: cu balti si dire de apa. Din cind in cind, linistea patriarhala a dupa-amiezii era intrerupta de catre un strigat ascutit de domnisoara (un amestec de groaza si placere), marcind o noua savirsire a stravechiului rit. Oameni uzi la piele, tricouri lipite de trup, plete din care picura apa, cetateni onorabili care lasau in urma lor, pe caldarim, urme ude de talpi, vinzatori care tineau, linga taraba sau chioscul cu tigari, fistic si seminte, galetuse de plastic pline cu apa, ca sa poata face “onorurile casei” – toate acestea spuneau privitorului ca ritul este viu, practicat intens si cu placere. Cum eu am legaturi foarte sus , pe mine m-a udat direct din cer, o ploaie marunta si nu tocmai calda, ceea ce va doresc si voua . Poate ca ploaia de duminica (luni si marti, iata) este chiar rezultatul indeplinirii riguroase a ritului.

N-am vazut inca Araratul, dar tot mai sper, ca nici ploaia asta n-o tine cit haul.

Iata ca cineva a ridicat minusa la invitatia mea de discuta despre rockul alternativ si trupele bune-bune, dar lipsite de notorietate pe masura. Ridic si eu comentariul aici, poate punem de o dezbatere – ca tot e vara si zbirniie vazduhul de concerte.

Zice Sica asa:

Ceea ce mi se pare grav e faptul ca la ora acutala s-a creat o prapastie imensa intre gigantii muzicii romanesti ( vezi Iris, Holograf, Directia 5, Cargo si altii care canta la festivalu’ berii si pe scenele mari platite de primarii si prefecturi locale in ani electorali) si cei care canta “pe bune”, dar nu au inca “relatii” in industria muzicii romanesti. Sunt trupe foarte bune in Romania la ora asta carora nu li se ofera ocazia sa “scoata capul” pentru ca se iau in serios, pentru ca nu sunt melodramatici, pentru ca refuza cu indarjire sa se dea dupa trendul romanesc si mai trag cu urechea si pe la cum se canta in afara.
Lista e bunicica: Kumm, Luna Amara, Travka, OCS, Grimmus ( pe ei i-am ascultat in concerte pana acum). Ce facem cu ei? Ii numim in continuare “generatie de sacrificiu” sau incepem sa-i aratam mai mult si mai des ? Si daca da, avem sanse sa-i auzim la ore decente in cadrul festivalelor sau vor canta mereu la 3 dupa amiaza pentru ca la 10 (ora de varf) canta Voltaj?

Mi-ar placea sa vad o dezbatere pe tema asta aici.

Si mie mi-ar placea, asa ca – sa incepem.

Procurorii din Timisoara au decis neinceperea urmaririi penale impotriva lui Dumnezeu. S-a incheiat astfel una dintre anchetele al caror deznodamint il asteptam cu nerabdare. Un puscarias timisorean, condamnat la 20 de ani inchisoare pentru omor, il daduse in judecata pe Dumnezeu, pentru incalcarea contractului de la botez, in speta pentru ca nu l-a protejat de rele, asa cum promite slujba de increstinare. Concret, piritul Dumnezeu a fost acuzat de comiterea infractiunilor prevazute de art. 215 (inselaciune – n.r.), 221 (tainuire – n.r.), 246 (abuz in serviciu contra intereselor persoanelor – n.r.), 256 (primire de foloase necuvenite – n.r.) si 257 (trafic de influenta – n.r.).
Parchetul de pe linga Judecatoria Timisoara nu a avut de ales – caci legea e clara, accesul la Justitie e sfint, orice plingere trebuie luata in considerare – asa ca a dat curs acestei plingeri si a inceput cercetarea. A conchis, in urma analizarii faptelor si dovezilor, ca Dumnezeu nu este o persoana reala si nu are domiciliu. Spre cinstea lor, procurorii s-au intrebuintat serios in identificarea autorului faptelor reclamate: cererea a fost depusa in octombrie 2005.

Pe lista mea de dosare cu final asteptat cu nerabdare se mai afla:
- plingerea galateanului care, in 2003, a dat in judecata statul roman (recte pe Ion Iliescu, in calitate de presedinte) pentru “nesimtire”, argumentind ca saracia in care traieste este rezultatul dezinteresului autoritatilor;
- plingerea detinutului din Bacau care a dat in judecata pentru calomnie un jurnalist pentru ca a scris despre nunta din penitenciar, folosind expresia “domnul X si frumoasa lui sotie”. Detinutul a acuzat faptul ca sotia lui nu e frumoasa, deci afirmatia jurnalistului aduce atingere imaginii doamnei;
- contestatia lui Dan Voiculescu la decizia CNSAS.

UPDATE: Continui lista, cu propunerile lui Adrian P si Andreic (multumiri). Daca mai aveti, mai spuneti:
- Galateanul care a dat in judecata guvernul pentru aminarea alegerilor euro-parlamentare;
- Timi?oreanul, care a dat în judecat? ga?ca de 322 pt. cheltuirea banului public (Thx, ina eyre)

De la Cristian Ghinea, tinar de viitor, sobru, respectat in comunitate – si o persoana comoda prin excelenta :

Am fost aseara la concertul Kumm de la Clubul Taranului Roman. Vazut, placut, dansat. A fost fain, ce sa mai vorbim.

Confirm ca Ioana nu a luat-o razna si trupa chiar merita sa ii facem ceva valuri. Inca ma resimt.

Update: Iata si dovada irefutabila a faptului ca Ghinea s-a simtit cum a spus si a facut intocmai precum a relatat.