Aflam dintr-o stire ca Nicolae Vacaroiu a reclamat ca procurorului Sectiei a II-a a DNA, Doru Florin Tulus, a trimis Senatului o solicitare prin care cerea date privind modul in care senatorul UDMR, Verestoy Attila, a votat o lege. In opinia domniei sale si a membrilor conducerii Senatului, solicitarea procurorului reprezinta un abuz in serviciu, drept pentru care se vor adresa CSM.

In calitatea lor de reprezentanti ai nostri la cirma tarii, nu ar trebui ca parlamentarii sa ne spuna si noua, cei care i-am ales, ce si cum au votat (cu exceptia voturilor secrete, practicate in situatii delicate)? De ce o atare intrebare ar constitui suspiciune de abuz?

Sa punem la dispozitia Parlamentului Romaniei niste resurse. Iata, baza de date compilata de Washington Post, cu toate voturile exprimate de toti membrii Congresului, pe varii teme si cuvinte de cautare. Iata, de exemplu, “voting record” al congressmanului Neil Abercrombie, democrat de Hawaii (cu voia dumneavoastra, primul pe lista). vedem de cite ori a votat dinsul impotriva pozitiei oficiale a partidului sau.

Sau proiectul Vote Smart ,care totalizeaza voturile tuturor politicienilor, la nivel de stat (de stat din SUA).

The Public Whip face acelasi lucru in UK.

In Canada, un site arhiveaza voturile asupra legislatiei legate de familie si viata sociala.

Dar avem astfel de baze de date si la noi – gratie Institutului pentru Politici Publice. Pina la un punct, datele se gasesc aici.

Deci, care ar fi agresiunea? Care ar fi abuzul? De ce ar trebui sa ne simtim vinovati ca vrem sa stim cum voteaza un membru al Parlamentului?

Cum pot factorii politici utiliza succesul lui Cristian Mungiu pentru modificarea imaginii Romaniei in lume, ma intreaba Emil Stoica, in leapsa pe subiect incinsa intre bloggerii Hotnews.

Cu riscul de a dezamagi, as putea sa spun ca nici n-ar trebui sa incerce sa faca asta. As putea pune intrebarea aia grea si urita: ce merit are “Romania” (asa, cu ghilimele) in realizarea acestui film, ca sa si-o puna ca o pana la palarie? Cristi Mungiu a fost format ca regizor de scoala romaneasca, e drept. Dar si multi alti colegi ai sai au absolvit aceleasi scoli, fara a lua Palmed’oruri. Isi asuma clasa politica responsabilitatea pentru asta? Nuuuu… Succesul tine de fabulospiritul personal al lui Cristi Mungiu si al echipei sale, nu de sistem, nu de scoala.

Meritul primordial al natiei in succesul lui Cristi Mungiu este furnizarea materialului istoric – si din asta, aferim, avem girla. Dar mi se pare un pic pervers sa ne impaunam cu meritul de a fi produs o sordida istorie recenta numai pentru ca atrage premii artistice.

Si cum ar putea astfel de premii sa imbunatateasca imaginea Romaniei? Sa dovedim ca “nasc si la Romanica oameni?” Daca s-a indoit vreodata cineva, pacatul lui sa fie. Ca statul nostru promoveaza valorile cultural-artistice? Haida-de! (Va amintiti cine au fost cei trei romani emblematici care l-au intimpinat pe presedintele Bush in “istorica” sa vizita in Romania, dupa intrarea in NATO? Nastase, Hagi si Nadia Comaneci.) Ca promoveaza tineretul? Vezi mai sus.
Filmul acesta, ca si altele din ultimul timp, nu a fost facut cu sprijinul sistemului din Romania, ci in pofida lui.

Exista, insa, un mod in care factorii politici pot folosi acest succes pentru a modifica imaginea Romaniei in lume, cum elaborat formuleaza Emil. Invatind din lectiile lui. Invatind sa aprecieze corect valorile. Invatind sa sprijine proiecte nepartizane. Invatind sa investeasca in cultura si in arta. Ajutind un astfel de succes sa-si urmeze viata de proiect comercial (ca orice film, si acesta trebuie sa-si masoare nu numai frumusetea, dar si profitabilitatea). Invatind ca exista viata (oho, si inca cum!) dincolo si in afara politicii si ca nu exista o mai buna “imagine a Romaniei” decit aceea a unei tari in care “bastinasii” se simt comfortabil, apreciati si stimulati.

Nu stiu cine a ramas fara “leapsa”, dar o dau si eu mai departe, viral, oricui ar vrea sa raspunda la urmataorea provocare: de ce oare cele mai remarcabile filme ale tinarului val romanesc isi gasesc material in sordidul comunismului recent? Exista riscul aparitiei unui manierism? Ne putem astepta, in timp, la aparitia unui Comisar Moldovan colectiv, pixelat, construit ca un lego, din varii filme si de care sa nu mai putem fugi decit pe AXN? Esti!

Concursul pentru ocuparea postului de redactor sef al redactiei Stiri din TVR, derulat vineri, nu a produs niciun cistigator. Juriul “nemilos” (cum titreaza EvZ) a avut de audiat sapte candidati, fiecare cu proiectul sau de management editorial, cu profilul sau psihologic (trasat de un specialist, in baza unui interviu-test de patru ore, am inteles) si cu abilitatile sale de prezentare si sustinere a proiectului.
Am fost membru in acest juriu (ca si in cel al concursului precedent, pentru ocuparea aceluiasi post, in vara anului trecut) si – fara a incalca confidentialitatea pe care o astfel de pozitie o presupune – incerc sa pun in ordine citeva remarci cu valoare, zic eu, de simptom.

Primul lucru care nedumereste este superficialitatea unor proiecte. In cazul de fata, parte dintre proiecte par a fi fost definitivate – daca nu scrise cu totul – in cele doua zile de prelungire a tremenului de inscriere. Nu stiu daca tine de spiritul de fronda, de aplomb sau de o incredere in sine nesmintita atitudinea de genul “mi s-a cerut un proiect managerial, dar eu va prezint altceva”. Cert este ca am intilnit-o nu numai o data si te face sa te intrebi ce disciplina editoriala poate institui un astfel de redactor sef.

Al doilea lucru de remarcat este cit de putin importanta este “viziunea” din “televiziune”. Accentul, in majoritatea proiectelor, cadea pe reporter, in timp ce operatorul, furnizorul de informatie video, era neglijat cu serenitate. In mesajul televizat, 80% din informatie este receptata vizual – ceea ce face din operator un comunicator, nu un tehnician. Structura actuala a TVR, care pune operatorii de la stiri in aceeasi directie cu soferii – nu recunoaste acest statut si majoritatea proiectelor propuse au perpetuat acest model. De aceea, perspectiva unei televiziuni axate pe vorbe, nu pe imagini, nu a reusit sa convinga.

O a treia remarca se leaga de potentialul managerial al redactorului sef. Acesta trebuie sa gestioneze nu numai informatia si mijloacele tehnice necesare obtinerii ei, ci si “resursele umane” ale redactiei. Oricine aspira la acest post trebuie sa aiba, macar initial, potentialul real de a conduce o echipa de peste 100 de persoane, de a se impune ca lider natural (nu numai ca apanaj a functiei), de a transmite o viziune si de a formaliza un set de proceduri. Aceasta competenta manageriala extinsa nu a fost foarte vizibila in rindul celor sapte candidati – chiar si acolo unde proiectele “pe hirtie” rezistau analizei.

O a patra si ultima (pentru moment) remarca este persistenta “razboiului” dintre angajatii mai vechi ai TVR si “importuri” (cei adusi din afara, de regula prin concurs). Frecusuri, reprosuri, reactii de respingere, rancune salariale – un intreg curcubeu de probleme de asimilare, chiar si dupa doi ani de “deschidere”. Este ingrijorator sa vezi ca “importurile” sunt vazute ca intruziuni agresive in supa primordiala a TVR, o contaminare cu “televiziune comerciala” a postuli pubic are are, nu-i asa, stilul si tabieturile sale. Chiar si acolo unde oamenii din afara au confrmat profesional si au produs valoare.

Daca ar fi sa fiu extrem de pesimista, as spune ca un deficit de capacitate manageriala interna(atentie, nu profesionala!) si o reactie negativa la tot ce insemana imbold exterior de schimbare sunt instrumentele cu care sunt chemati sa lucreze toti cei ce imagineaza reformarea televiziunii publice. Provocarea e mare, efortul e de durata si, cu siguranta, nu poate fi facut de o singura persoana – si va dura mai mult de un mandat. Ca sa aiba succes, reformarea televiziunii trebuie sa porneasca din interior – si care ar fi resortul unei atari porniri interne, care sa creeze “masa critica”, inca nu mi-e clar.

PS. Adevraul e ca singura cifra care merita, azi, sa apara la rubrica “O data pe zi”, este “4 luni, 3 saptamini si 2 zile”.

Ralu Filip, presedintele CNA, s-a stins din viata in cursul noptii, in urma unui infarct miocardic.

Ralu mi-a fost “partener” intr-o lectie de viata extrem de dura si de utlia: am invatat impreuna, in timp, sa ne depasim adversitatile, diferentele de opinie, convingerile contrare si sa construim mai degraba pe ce avem in comun (interesul profesional) decit pe ceea ce ne desparte.
Ne-am aflat deseori pe pozitii diferite si nu ne-am sfiit nici unul, nici celalat, sa ne criticam public pozitiile, fara a pune ura sau dispret in aceste critici – astfel incit, a doua zi, puteam sa reluam lucurile de unde le lasasem. Dar am si lucrat impreuna pe chestiuni importante, de principiu (consolidarea CNA ca institutie, promovarea procesului de digitalizare).

Dumnezeu sa-l odihneasca.

Este procentajul celor care nu s-au prezentat la vot. Mi-am pus in functiune capacitatile aritmetice pentru a o obtine, caci datele oficiale ne spun numai procentajul celor care au votat. Este procentajul celor despre care nu stim ce gindesc si pe care, faute de mieux, fiecare incearca sa si-i traga, ca pe spuza, pe turta lui.

Am aflat de la domnul Tariceanu ca slaba prezenta la vot “demonstreaza ca preocuparile romanilor sunt cu totul altele decat cele ale lui Traian Basescu.”. Ciudat, parca nu domnul Basescu i-a adus pe romani la urne, nu el a cerut sa fie reconfirmat – asa ca nu putem spune ca-l preocupa cestiunea.

Am aflat de la domnul Voiculescu ca presedintele reconfirmat “are dreptul sa vorbeasca doar in numele a 30% dintre romani” – si aici si-a facut dinsul calculele: 75% din 40% – cam pe-acolo. Chestiunea cu majoritatea care se supune minoritatii pare sa-i scape pe moment (vorbim, evident, de majoritatea “cu voce”).

Am aflat de la comentatorii de pe diverse forumuri si liste de discutie ca de votat au votat “prostii” – ceea ce, as zice eu, e de bine, ca asta inseamna ca inca exista o majoritate de “destepti” care si-a vazut de treaba.

Cred ca niciodata nu am asistat la o polarizare atit de puternica pe linia “ai votat/n-ai votat” – si pare a fi rezultatul transantului procent de 75% impotriva demiterii presedintelui. La asa scor, comentariile la subiect sunt un pic jenante.

Slaba participare la vot este un simptom care se manifesta egal in caz de buna guvernare (oamenilor fiindu-le indiferent cine vine la putere, ca oricum va gestiona bine trebile), si de proasta guvernare (cind iar nu conteaza, ca oricum “toti sunt niste hoti”). Pentru Romania de azi, absenta de la urne este poate, semnul cel mai ingrijorator. Democratia noastra se bazeaza covirsitor pe alegeri – acesta e modelul nostru, democratia electorala. Poporul este consultat democratic o data la patru ani, si ignorat la fel de democratic intre alegeri.

Majoritatea “tacuta” ne da semn ca facem (noi, ca societate) ceva gresit si ca suntem pe cale sa ruinam si putinul cistig democratic acumulat in acesti 17 ani – apetenta de consultare (electorala in cazul nostru).

Gasesc neavenite tentativele de a interpreta, intr-un sens sau altul, mesajul majoritatii. Cine nu voteaza, nu conteaza – se spune. De fapt, cine nu voteaza ne spune ca nimic nu conteaza.

Victor Ciutacu a pus pe blogul sau transcrierea “conversatiei” dintre presedintele Basescu si ziarista Andreea Pana – si comentariile lui dupa momentul confiscarii telefonului.
Comentariile rasiste ale lui Traian Basescu sunt incalificabile -
sa vedem cu reactioneaza Consiliul National Contra Discriminarii.

Andreea Pana – M-am gandit la o intrebare. Ce procent aveti… pentru diseara…pentru maine?
Traian Basescu – Mai, pasarica, tu nu ai treaba azi?
Andreea Pana – La numaratoarea voturilor, ce credeti ca va fi … care va fi rezultatul? ”

smulge telefonul

Este presedintele Romaniei. Traian Basescu. Smulge telefonul jurnalistului care ii adresa o intrebare legata de referndum si il baga in buzunar. Fara sa stie ca aparatul inca inregistreaza, presedintele Romaniei pleaca si incepe o discutie cu sotia sa, in masina.

discutie Traian Basescu – Maria Basescu

Maria Basescu – I-l dai?
Traian Basescu – Da…La revedere! … Cat era de agresiva tiganca asta imputita …. nu stiu, Maria … da’ … trebuia sa i se intample odata …
Maria Basescu – Tot mai sunt si la iesire…
Traian Basescu – Sa fie … uite-i ..

Varianta video – aici.

O studenta a University of Nebraska-Lincoln a primit o “nota de plata” de 3.000 USD pentru muzica downlod-ata de pe internet – 380 de cintece a 7,81 dolari bucata. Sute de studenti din peste 60 de universitati americane au primit somatii de plata, avind de ales intre a-si achita datoriile fata de Recording Industry Association of America sau a fi dati in judecata.

Povestea intreaga, aici.

Organismele de gestionare colectiva a drepturilor de autor si a celor conexe ale “artistilor interpreti si executanti” vor discuta cu furnizorii de servicii on-line modalitatile de colectare a banilor proveniti din “comunicarea publica a fonogramelor” (difuzarea muzicii, cum ar veni) in ciberspatiu. Cu alte cuvinte, a drepturilor de difuzare, nu a celor de autor.
Dupa striinta mea (Bogdan Manolea, ajutor!), exista – disticte unele de altele – drepturi de autor (pentru creatia operei), drepturi de reproducere si drepturi de difuzare. Despre acestea din urma se discuta acum, cu referire la webcast si simulcats.

Stirea Media Expres, in cele ce urmeaza: mai mult…

O mare doamna a jurnalismului romanesc – Vanda Condurache – ne-a parasit azi de dimineata, in urma unui accident de circulatie. Vanda era director de programe la TVR Iasi si preda la facultatea de Jurnalism Al. I Cuza.
Pierdem in Vanda un om de rara calitate, iar eu – o prietena de care nu am apucat sa ma bucur indeajuns.

Transitions Online, o publicatie online care “acopera” 28 de state ex-comuniste, cauta bloggeri care sa se alature echipei lor si care sa scrie pe teme legate de politica, educatie, cultura, muzica, sport, mediu, actualitate sau “orice altceva”. In engleza.

Detalii aici.